Cuvântul
„toxicoză” a fost auzit în repetate rânduri de fiecare femeie, care a născut
chiar şi un singur copil.
Complicaţia
sarcinii, numită de-a lungul multor ani toxicoză
tardivă, din anul 1996 a
fost redenumită prin termenul „gestoză”. Această stare
este caracterizată de o dereglare profundă a funcţiei organelor şi sistemelor
de importanţă vitală.
Gestozele după regulă se împart în „pure” şi „asociate”.
La cele „pure” se referă gestozele ce apar la femeile însărcinate, care nu au suportat
anterior nici un fel de afecţiuni. Dar mai frecvent se observă gestozele asociate,
care se dezvoltă pe fundalul unei afecţiuni anterioare. Cel mai nefavorabil
decurge gestoza la femeile gravide cu boală hipertonică, afecţiuni ale
rinichilor (glomerulonefrită, pielonefrită), ale ficatului şi căilor biliare
(stare suportată după o hepatită timpurie, dereglarea activităţii motorii a
căilor biliare), patologia organelor endocrine (a glandei tiroide,
pancreasului, glandelor suprarenale), dereglarea schimbului de lipide.
Cauzele
În pofida numeroaselor cercetări, cauzele şi mecanismul
dezvoltării gestozelor, încă nu au fost stabilite până la momentul de faţă.
În prezent sunt considerate actuale câteva teorii:
- Teoria
corticoviscerală examinează gestoza ca o nevroză specifică gravidelor cu
dereglarea corelaţiilor fiziologice dintre cortex şi formaţiunile subcorticale
ale creierului, care aduce cu sine
schimbări în lucrul sistemului vascular şi dereglarea circulaţiei sanguine. - Potrivit
susţinătorilor teoriei endocrine, dereglarea controlului sistemului vascular,
alimentării cu sânge a organelor interne, a schimbului de substanţe în organe
şi ţesuturi se produce în urma modificării funcţiei organelor endocrine,
producătoare de substanţe biologic active, ce reglează tonusul vascular, fluiditatea
şi coagulabilitatea sîngelui. - Adepţii teoriei
imunologice presupun că schimbările în vase, organe şi ţesuturi, caracteristice
gestozei, apar în legătură cu reacţia neadecvată a sistemului imunitar al mamei
la anumiţi antigeni din ţesuturile fătului, care nu se remarcă în cazul
decurgerii unei sarcini normale. - Promovarea teoriei
genetice este fundamentată pe mărirea frecvenţei gestozelor confirmată
statistic la acele gravide ale căror mame au suferit de gestoză în perioada
sarcinii. Nu este respinsă nici existenţa „genelor de preeclampsie” . - Principiile teoriei
placentare sunt bazate pe faptul că, în gestoze lipsesc modificările
caracteristice unei sarcini fiziologice în vasele uterului, care alimentează
placenta. În consecinţă se elimină substanţe active, care duc la dereglarea
funcţionării normale a întregului sistem vascular din organismul mamei.
Actualmente majoritatea cercetătorilor au ajuns la
concluzia că nu există un mecanism unic de dezvoltare a gestozelor, dar se
observă acţiunile combinate a diferitor factori, în cele din urmă care duc la
dereglarea funcţiei organelor interne.
Simptomele
Schimbările, ce au loc în timpul gestozei în organismul
femeii, au fost studiate mult mai profund decât cauza lor.
Baza lor o constituie spasmul tuturor vaselor sanguine,
micşorarea volumului sîngelui circulant, modificarea coagulabilităţii şi
fluidităţii sîngelui, dereglarea micro-circulaţiei. În afară de aceasta,în timpul
gestozei are loc reducerea lucrului inimii şi micşorarea volumului sîngelui
circulant. Toate acestea duc la reducerea alimentării cu sînge a ţesuturilor,
cu dezvoltarea schimbărilor distrofice în interiorul lor până la distrugerea
ţesuturilor. Cele mai sensibile organe la insuficienţa alimentării cu sînge
sunt rinichii, ficatul şi creierul. Placenta, care constă în mare parte din
vasele ce au suportat modificările caracteristice gestozei, nu face faţă
funcţiei de bază, de asigurare a schimbului de oxigen şi substanţe hrănitoare
între mamă şi făt, ceea ce şi devine motivul deficitului de oxigen al fătului
şi al întârzierii dezvoltării sale intrauterine.
În dependenţă de simptome gestozele se împart în 4 forme:
- edemele gravidelor,
- nefropatie,
- preeclampsie,
- eclampsie.
Edemele pot fi ascunse şi vizibile. La etapa incipientă a
gestozei apar anume edemele ascunse, legate de reţinerea lichidului în
ţesuturi. Este foarte important de înţeles acest lucru, deoarece tendinţa de
auto-tratament cu ajutorul preparatelor diuretice nu va micşora volumul
edemelor, ci din contra va înrăutăţi starea generală a gravidei şi fătului.
Trebuie să ţineţi cont de faptul că nu toate edemele, remarcate în timpul
sarcinii, sunt legate de gestoză. Nu vă alertaţi înainte de timp, consultaţi-vă
neapărat cu medicul dumneavoastră.
Nefropatia – afecţiune a rinichilor – se dezvoltă după a 20-a
săptămână de sarcină. Poate fi uşoară, medie şi severă. Ea se manifestă prin
trei simptome de bază: edeme, hipertensiune, proteinurie.
Preeclampsia – gestoză de formă severă, ce se dezvoltă la 5% din gravide, mai des la
cele ce nasc pentru prima dată. Cu toate acestea pe fundalul unei nefropatii
severe (edeme, proteinurie, hipertensiune) apar semnele afectării sistemului
nervos central. Femeia însărcinată mai poate acuza dureri de cap intense,
localizate frontal şi occipital, scăderea acuităţii vizuale, durere la nivelul
abdomenului superior, este posibilă percepţia neadecvată a lucrurilor ce se
întâmplă, adică schimbări în sfera psihică. Forma severă de preeclampsie se
manifestă preponderent prin perturbarea alimentării cu sînge a sistemului
nervos central, în special a celulelor creierului.
Eclampsia – gestoză de cea mai severă formă, ce se exteriorizează
printr-un ansamblu complicat de simptome, din care cele mai caracteristice sunt
crizele de convulsie a muşchilor striaţi (scheletici) din tot corpul. În timpul
crizei din cauza ridicării spontane a tensiunii arteriale poate avea loc
ruperea vasului cerebral, care provoacă ictusul – hemoragia intra-craniană. De asemenea este
posibilă şi desprinderea prematură a placentei, fapt ce poate condiţiona
moartea fătului.
Manifestările gestozei pot fi diverse: de la o formă
puţin simptomatică prelungită timp de câteva luni, care poate chiar să nu
deranjeze femeia, până la o formă fulgerătoare şi fatală conform consecinţe.
Diagnosticul
şi tratamentul
Diagnosticul „gestoză” se pune în baza datelor clinice şi
de laborator. Pentru diagnosticarea timpurie a afecţiunii este necesar să vă
puneţi la timp la evidenţă, sunt obligatorii examinările regulate planificate
ale ginecologului şi ale specialiştilor la care veţi fi îndreptată pentru
consultaţie. Este necesar să faceţi următoarele analize:
- analiza generală a
sîngelui, cu determinarea cantităţii absolute a eritrocitelor şi trombocitelor; - examenul biochimic
al sîngelui, cu determinarea cantităţii de albumine, a concentraţiei de
electroliţi, a nivelului acidului uric şi al creatininei; - examinarea
proprietăţilor coagulante şi fluide ale sîngelui. - analiza urinei:
clinică, a urinei diurne cu determinarea volumului de albumine eliminate şi
analiza biochimică; - controlul diurezei;
- o analiză corectă
privind acumularea lichidului în organism poate fi primită comparând cantitatea
zilnică de lichid consumat cu cantitatea lichidului eliminat şi măsurând în
dinamică masa corpului; - măsurarea tensiunii
arteriale în dinamică la ambele mâini, pentru că în cazul prezenţei unui spasm
vascular răspândit este posibilă o divergenţă esenţială între indicii TA din
stânga şi dreapta, care la fel va dovedi gravitatea dereglărilor survenite; - controlul masei
corporale; - examinarea fundului
ocular, întrucât starea vaselor oculare este similară stării vaselor cerebrale
şi a sistemului vascular al femeii în general; - examenul
ultrasonografic, inclusiv doplerometria fătului; - consultaţia
terapeutului, nefrologului, neurologului.
În ceea ce ţine de tratament, putem spune că medicina
modernă nu este în stare să trateze complet gestoza, însă în majoritatea
cazurilor este posibil controlul acestei stări. Tratamentul oportun şi corect
stimulează profilaxia formelor severe de gestoză. Auto-tratamentul este
inadmisibil, deoarece fără un tratament profesionist individual este posibilă
agravarea gestozei, ceea ce poate duce atât la înrăutăţirea stării gravidei, cât
şi a fătului.
Principiile
tratamentului gestozei rezidă în următoarele:
- crearea regimului
curativ-protector pentru sistemul nervos al femeii, în dependenţă de gradul
afecţiunii sunt prescrise diferite preparate sedative, începând cu talpa gâştei
şi valeriană, în cazul manifestărilor minime de gestoză, până la calmante cu
efect puternic în caz de eclampsie; - restabilirea
medicamentoasă a funcţiei organelor de importanţă vitală; - naştere declanşată la
timp şi cu prudenţă;
În cazul gestozei susceptibile tratamentului, medicii nu
stimulează declanşarea naşterii premature.
Naşterea declanşată prematur are loc în cazul
ineficienţei tratamentului realizat, atât la înrăutăţirea stării gravidei, cît
şi a fătului.
Tratamentul gestozei este destul de individual, însă
iniţierea lui la timp este capabilă să prevină dezvoltarea complicaţiilor severe.
Mai repetăm încă o dată: nu faceţi auto-tratament! Dacă medicul v-a prescris un
tratament, atunci trebuie să îndepliniţi cu exactitate toate indicaţiile lui.