Operaţia cezariană

Operaţia cezariană — este o intervenţie chirurgicală
care permite extragerea fătului din uterul femeii gravide prin incizia la
nivelul abdomenului. Conform statisticii, fiecare a  6 – 8 femeie naşte prin cezariană.    

Cuvântul „Cezar” – provine de la cuvîntul
latin  „caedere” ( a tăia). Se consideră
că denumirea acestei operaţii are legătură directă cu însuşi Iulius Cezar. Potrivit
legendei, mama viitorului impărat de la
Roma a murit în timpul contracţiilor de naştere. Moaşele
speriate nu au avut altă ieşire decât să taie burta femeii cu cuţitul ascuţit,
sperând în felul acesta să scape copilul. Spre marea lor fericire, operaţia a
decurs cu succes şi pe lume a apărut marele monarh. Din acele vremuri, astfel
de operaţii au fost denumite „operaţii cezariene”.

De altă parte, denumirea ar putea avea
legătură cu faptul, că pe timpul conducerii lui Cezar a fost adoptată pentru
prima dată legea, care în mod obligatoriu dispunea, ca în cazul morţii femeii
gravide să fie salvat copilul: să fie efectuată incizia în regiunea abdomenului
şi a uterului şi să fie scos fătul. 
Prima operaţia cezariană pe o femeie gravidă vie a fost efectuată cu
succes doar în anul 1500. S-a evidenţiat elveţianul Iacob Niufer, care îşi
câştiga existenţa prin castrarea mistreţilor. Atunci când soţia lui a avut
complicaţii la naştere şi nu a putut fi ajutată nici de cele treisprezece moaşe
ce o asistau, el a cerut permisiunea de la consiliul orăşenesc şi a efectuat el
însăşi soţiei sale operaţia cezariană.  Totul a decurs bine, şi soţia şi copilul au
fost salvaţi. 

În secolul XX,  nu mai este de mirare o astfel de operaţie, ea
a devenit destul de răspândită. Conform statisticii, fiecare
a  6 – 8 femeie naşte prin
cezariană.    
 

În unele ţări, se practică operaţia cezariană
la solicitarea femeii.  Unele femei cred,
că cu ajutorul acestei operaţii, vor scăpa de astfel de probleme cum ar fi
durerile naşterii, creşterea în 
dimensiuni ale vaginului, rupturi ale perineului.  Însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră
această tactică nejustificată. Lucrul acesta are legătură cu faptul, că
excluzînd unele probleme, femeile se confruntă cu altele, adesea mult mai serioase,
în special, tulburări neurologice la copil, o perioadă post -operatorie de
lungă durată, complicaţii cu alăptarea, imposibilitatea de a naşte în
continuare în mod natural…

Indicaţii pentru efectuarea operaţiei prin
cezarienă

Cu toate că cezariana este o operaţia nu atât de complicată,
oricum se consideră operaţie. Atunci când se efectuează intervenţia în cauză, riscul
pentru sănătatea femeii este de 12 ori mai mare, decât în timpul naşterii
naturale. Ca orice altă intervenţie chirurgicală, cezariana se efectuează
după evaluarea în mod minuţios a tuturor argumentelor pro şi contra. Cezariana este întotdeauna efectuată din
necesitate, adică, în cazul în care naşterea naturală prezintă un pericol
pentru femeia gravidă sau pentru copilul ei, moaşa ginecolog acceptă efectuarea
operaţiei.  În afară de aceasta, pentru
efectuarea operaţiei cezariene este necesar în mod obligatoriu acordul
pacientei.  

Decizia efectuării operaţie cezariane
(planificată) se ia înainte de naştere în cazul în care femeia atestă: 

• Miopie
  severă ;
• Formă
  severă de diabet ori conflict Rh. 
• Pelvis
  îngust prin care copilul nu poate trece;  
• Acutizarea
  herpesului genital şi riscul sporit al infectării fătului în timpul trecerii lui
  prin căile naşterii, gestoză severă târzie;
• Există
  afecţiuni severe ale uterului şi a vaginului;   
• Două
  şi mai multe cicatrice pe uter după naşterile anterioare prin operaţii
  cezariene;
• În
  cazul poziţiei incorecte a copilului în uter (fie pe orizontală, pe o parte,
  fie cu capul în sus) sau în caz de placenta previa sau în caz de detaşare
  prematură a placentei.
• În
  cazul sarcinii suprapurtate.  

Operaţia cezariană în procesul naşterii (în
caz de urgenţă) se efectuează atunci când femeia nu este în stare să împingă
singură copilul (nici chiar după ce a fost stimulata cu medicamente),
ori în cazurile când sunt semne ale neajunsului de oxigen la făt.   

Pentru a scoate copilul, în timpul operaţiei cezariene, medicii trebuie
să facă două incizii: una prin pielea şi muşchii abdominali, iar a doua prin
peretele uterului. Etapa finală a operaţiei este extragerea placentei, sutura
uterului şi a abdomenului. De obicei, după cezariană, femeia poate primi
permisiunea să plece acasă după 3-5-7 zile de la operaţie (în funcţie de cum a
decurs operaţia, de cum se simte ea şi de condiţiile pe care le poate oferi
unitatea medicală în care a fost efectuată intervenţia chirurgicală). După încă
5-7 zile, femeia va trebui să se întoarcă la spital pentru ca medicul să
examineze rana post-operatorie şi să scoată suturile.

Operaţia cezariană se efectuează cu utilizarea
obligatorie a anesteziei. În dependenţă de starea gravidei şi a copilului,
anesteziologul determină ce anestetic va folosi.

Argumente contra operaţieicezariene

• Disconfortul
  psihologic la gravidă. Multe femei suferă dacă nu au putut da naştere singure
  copilului. 
• Senzaţiile
  neplăcute după anestezie: greaţă, dureri de cap.  
• Imposibilitatea
  de a îngriji singură copilul în primele zile după naştere. 
• Dificultăţi
  în organizarea eficientă a alăptatului.  
• Dureri
  în abdomen, la incizie,  necesitatea de a
  sta culcat pe parcursul a câtorva zile după naştere. 
• Posibilele
  complicaţii după naştere, terapia obligatorie cu antibiotice.
• Posibilele
  urmări neurologice la copil. 
• În
  afară de aceasta se consideră că copii ce au apărut pe lume prin cezariană, se
  adaptează mai complicat la condiţiile mediului exterior, deoarece chiar de la
  naştere li s-a făcut o favoare „uşurându-le viaţa” şi ei nu au învăţat să
  lupte.     

Concluzia medicilor este unanimă – operaţia cezariană este justificată doar
atunci, când este imposibil din anumite considerente de a naşte pe cale naturală.