Ictusul

Ictusul — tulburare acută a  circulaţiei cerebrale,  ce duce la leziunea şi moartea celulelor
nervoase. Ictusul are loc dacă vasul sangvin din creier fie că se blochează (prin
placă, trombă –  ictus ischemic), ori se
rupe (ictus hemoragic). După ce o parte din celulele nervoase mor, organismul
îşi pierde una din funcţii,  de care erau
responsabile celulele ce au murit: survine paralizia, dereglarea vorbirii şi
alte tulburări grave. Cu cît este mai mare zona mortificată din creier, cu atît
sunt mai grave consecinţele ictusului.

Conform
datelor studiului Framingham şi Rochester, mortalitatea generală din cauza
ictusului ischemic în primele 30 zile constituie 19%, iar  supravieţuirea anuală – 77%. În jur de 20%
bolnavi de ictus primar mor în decursul unui an de zile.

Riscul
de ictus se măreşte odată cu vârsta, dar în zilele noastre această maladie a
întinerit foarte mult. Un om de 40 ani cu ictus nu mai este o raritate. După 55
ani riscul dezvoltării ictusului creşte dublu odată cu înaintarea în vârstă, la
fiecare zece ani.

Pronosticul
în caz de ictus depinde de extensiunea afectării creierului, dar la fel şi de
calitatea primului ajutor acordat, de viteza transportării bolnavului la
spital, iar ulterior – de corectitudinea şi volumul acţiunilor de reabilitare.
De la rudele şi apropiaţii bolnavului după ictus este nevoie de răbdare mare şi
dexteritate, pentru a-i acorda îngrijirea necesară în timpul reabilitării.

Întrucît
este mult mai uşor de prevenit ictusul, decît de-l tratat, trebuie să aveţi
grijă de sănătatea voastră şi la apariţia factorilor de risc să întreprindeţi
măsurile corespunzătoare sub supravegherea medicului. 

Ictusul
apare la compresia, ocluziunea şi ruperea vaselor, ce alimentează creierul cu
sânge. Majoritatea ictusurilor sunt ischemice. După mecanismul de dezvoltare un
astfel de ictus se aseamănă foarte mult cu infarctul miocardic (în esenţă, el
reprezintă în sine un infarct cerebral): placa aterosclerotică, care se află în
una din arterele cerebrale, se distruge, iar în locul leziunii se formează un
cheag de sînge – trombă, care închide interstiţiul vasului. Celulele creierului
duc lipsă de oxigen şi, dacă arterele învecinate nu-şi pot asuma alimentarea cu
sânge a acestui sector, atunci ele vor muri timp de cîteva minute. Mult mai rar
interstiţiul arterelor este blocat prin picături de grăsime sau bule de aer
(embolie lipidică şi aeriană), trombe din ventriculul stâng al inimii, ori
este  comprimat din exterior în
rezultatul unei traume sau tumori.

Cauza
ictusului hemoragic este  hemoragia.Acesta se întîmplă mult mai rar, însă este mult mai periculos pentru viaţă.
În cazul dat are loc ruperea peretelui arterei defecte. Un motiv poate fi
anevrismul sau dereglarea integrităţii peretelui vascular din cauza
aterosclerozei, iar un factor provocator – ridicarea tensiunii arteriale. Prin
urmare, sîngele se scurge la suprafaţa ţesutului cerebral. Celulele mor din
cauza insuficienţei de oxigen, iar sîngele scurs îmbibă şi apasă ţesuturile
învecinate, împiedicînd funcţionarea lor normală.

Ca
prevestitor al ictusului poate servi dereglarea intermitentă a circulaţiei
sangvine cerebrale, sau accidentul ischemic tranzitoriu (AIT). El poate avea
loc cu cîteva săptămîni sau luni mai înainte de adevăratul ictus. Acesta este
„un ictus micuţ”, ce întrerupe temporar circulaţia sângelui în creier. Din
cauza insuficienţei de sînge creierul nu poate funcţiona normal. Simptomele AIT
se aseamănă foarte mult cu simptomele ictusului, însă dispar complet peste 10 –
15 minute. În această fază organismul încă este în stare să restabilească
destul de rapid afluxul normal al sîngelui şi să evite ireparabilul.

Anumite
zone ale creierului sunt responsabile de mişcarea mîinilor, picioarelor, de
vorbire, văz şi etc. Din acest motiv consecinţele ictusului depind direct de
faptul, în care zonă a creierului s-a produs catastrofa. Aceasta poate fi
paralizia (imobilizarea totală) sau pareza (dereglarea parţială a mişcărilor)
mîinii ori piciorului pe partea opusă focarului de afectare, tulburări grave
ale vorbirii şi scrisului, pierderea memoriei, dereglarea sensibilităţii şi
altele.

Simptomele
ictusului

Ictusul
se întîmplă de cele mai multe ori dimineaţa devreme sau noaptea tîrziu. Primele
lui manifestări sunt:

• dificultăţile
  apărute spontan în articularea sau percepţia vorbirii, textului;
• amorţirea spontană sau
  slăbiciunea muşchilor feţei, mîinii sau piciorului, în special pe una din
  părţile corpului;     
• dereglarea spontană
  a coordonării mişcărilor, instabilitatea mersului, ameţeala;înrăutăţirea bruscă a văzului unui sau ambilor ochi;
• dureri de cap
  spontane şi inexplicabile.

De
regulă, aceste manifestări apar pe fundalul tensiunii arteriale ridicate. Dacă
la dumneavoastră sau la persoana din preajma voastră au apărut astfel de simptome,
chemaţi imediat ambulanţa. Ţineţi minte, că în această situaţie tărăgănarea
într-adevăr „este ca şi moartea”. Descrieţi exact dispecerului tot ce s-a
întîmplat, pentru  ca să vină o echipă
neurologică specializată.

Pînă
la sosirea medicilor, culcaţi bolnavul, asiguraţi-i linişte completă şi un flux
de aer curat.

La
momentul internării în clinică medicii evaluează activitatea cardiacă şi
respiratorie, acordă ajutorul necesar de urgenţă. În caz de necesitate bolnavul
este trimis din start în secţia de neuroreanimare.

Diagnosticul

Mai
întîi de toate, medicii trebuie să stabilească tipul ictusului. În acest scop
se efectuează tomografia creierului  prin
rezonanţă magnetică (TRM), care permite diferenţierea ictusului hemoragic de
cel ischemic şi de exclus alte afecţiuni, precum şi de stabilit amplasarea
exactă şi dimensiunile zonei afectate a creierului. 

După
stabilirea diagnosticului  de
«ictus
ischemic» se
face investigaţia ultrasonoră a vaselor gîtului şi creierului, inclusiv
scanarea duplex, precum şi angiografia cerebrală şi ecocardiografia.
Suplimentar poate fi necesară desfăşurarea monitorizării holter  (înregistrarea electrocardiogramei timp de 24
ore).

În
cazul diagnosticului de «ictus
hemoragic» pentru
stabilirea cauzei hemoragiei trebuie desfăşurată angiografia cerebrală şi
dopplerografia vaselor creierului. Eventual poate fi necesară consultaţia
neurochirurgului.

Reabilitarea

În
caz de ictus în creier se formează un focar din celule nervoase moarte, a căror
amplasare şi dimensiune depinde de gradul de afecţiune al unei sau altei
funcţii. Iar în jurul şi în apropierea lui – celulele, după cum se spune, sunt
temporar dezactivate, „inhibate”. Anume ele necesită să-şi restabilească
activitatea. Sunt şi celule, care anterior nu au fost implicate în asigurarea
mişcării, vorbirii, însă sunt gata să se restructureze şi într-o anumită măsură
să-şi asume „obligaţiile” celulelor moarte. Ele pot fi „învăţate” să lucreze în
condiţii noi, înlăturînd astfel impedimentele pentru funcţionarea normală a
unor sau altor zone ale creierului, doar cu ajutorul diferitor exerciţii. Anume
lucrul dat, apriori şi reprezintă scopul reabilitării bolnavilor de ictus.

Restabilirea
funcţiilor dereglate are loc încet, de aceea bolnavii, ce au suferit un
accident cerebral vascular, au nevoie de atenţie deosebită şi îngrijire
minuţioasă.

Profilaxia

Pentru
reducerea probabilităţii ictusului, îndeosebi dacă suferiţi de hipertonie
arterială, măsuraţi regulat (de două ori pe zi) tensiunea arterială. Acest
lucru nu este atît de complicat: trebuie doar să aduceţi acasă un tonometru şi
să învăţaţi cum să vă folosiţi de el. S-a dovedit, că doar o singură măsurare a
tensiunii şi menţinerea acesteia în normă poate micşora numărul de infarcturi
miocardice  cu 19-21%, iar numărul
cazurilor de ictus poate fi redus  cu
43-45%!  În afară de tensiunea arterială
ridicată, există şi un grup întreg de factori de risc pentru ictus, care dacă
vor fi luaţi în vedere, cel mai probabil, o să vă prelungească viaţa şi anume o
viaţă desăvârşită. 

Avantajele
tratamentului la clinica«TerraMed» 

• Investigaţia
  complexă rapidă şi necostisitoare, cu ajutorul celor mai noi metodici, care vor
  permite alegerea corectă a preparatelor.
• Supravegherea
  bolnavului în scopul de a efectua corecţia tratamentului.
• Sfaturi, privind
  schimbarea modului de viaţă pentru reducerea factorilor stresogeni.
• Consultaţia
  regulată a specialiştilor.