Retardul mintal (RM) — este
încetinirea tempoului de dezvoltare al psihicii, care se detectează mai des în
momentul înscrierii la şcoală şi se exprimă prin insuficienţa bagajului general
de cunoştinţe, limitarea viziunilor, imaturitatea gîndirii, predominarea
intereselor de joc şi incapacitatea de a practica activitatea intelectuală.
Cauzele
Printre cauzele retardului mintal se pot remarca:
- Dereglările dezvoltării constituţionale a copilului, din cauza cărora
el începe, după dezvoltarea fizică şi psihică, să rămînă în urmă de
semenii săi – aşa-numitul infantilism armonios. - Diferite afecţiuni somatice (copiii slăbiţi fizic).
- Afecţiunile sistemului nervos central (copiii cu disfuncţie cerebrală
minimală). La aşa copii are loc diminuarea capacităţii de muncă, memoriei
şi atenţiei, apar probleme cu asimilarea abilităţilor de citire, scriere,
calculare şi vorbire, se dezvoltă tulburări emoţionale şi personale.
Simptomele
Retardul mintal la copii nu poate fi detectat la
naştere. De cele mai multe ori ei nu au defecte după aspectul fizic. Dar şi
părinţii întotdeauna apreciază exagerat capacităţile copilului lor, uneori fără
a remarca ceea ce este important – reţinerea în dezvoltare. Primele îngrijorări
ale părinţilor în privinţa dezvoltării copiilor de regulă apar, atunci cînd
copilul se duce la grădiniţă, şcoală şi cînd educatorii, profesorii remarcă, că
el nu însuşeşte materialul de studiu. Dar şi atunci unii părinţi consideră, că
cu lucrul pedagogic se poate de aşteptat, că copilul cu vîrsta se va învăţa de
sine stătător să vorbească corect, să se joace, să comunice cu semenii.
Uneori copiii cu retard mintal sunt raportaţi la
copiii neglijaţi din punct de vedere pedagogic, la care reţinerea în dezvoltare
este precondiţionată doar de cauzele cu caracter social. Însă acest lucru este
radical incorect.
În unele cazuri în prim plan va evolua reţinerea în
dezvoltarea sferei emoţionale (diferite tipuri de infantilism), iar dereglările
în sfera intelectuală se vor manifesta treptat. Emoţiile unor aşa copii, de
parcă se află pe o treaptă de dezvoltare mai precoce şi corespund psihicii unui
copil de o vîrstă mai mică: prin intensitatea şi vivacitatea reacţiilor,
prevalenţa emoţiilor în comportament, intereselor de joc, sugestibilitate şi
independenţă insuficientă. Aceşti copii sunt neobosiţi în joc, unde manifestă
mult artistism şi imaginaţie şi în acelaşi timp se satură repede de activitatea
intelectuală. Din acest motiv, în clasa întîi de şcoală la ei apar frecvent dificultăţi,
legate atât de incapacitatea de a se supune regulilor de disciplină, cît şi
legate de faptul, că în timpul lecţiilor ei preferă mai mult să se joace.
În alte cazuri, din contra, va prevala încetinirea
dezvoltării sferei intelectuale. În această situaţie copilul este predispus
spre timiditate, frică, groază. Acest lucru stînjeneşte formarea caracterului
activ, iniţiativei, independenţei. La aceşti copii predomină interesele de joc.
Ei se deprind greu cu şcoala şi colectivul de copii, însă la lecţii se comportă
mult mai corect. Din acest motiv, ei ajung la medic nu din cauza încălcării
disciplinei, ci din cauza dificultăţilor în procesul de studiu. Adesea astfel
de copii depăşesc foarte greu eşecurile lor şcolare.
Trebuie de înţeles clar, că copiii cu o reţinere
temporară în dezvoltare, nici într-un caz nu se referă la copiii cu retard
mintal, deoarece ei percep bine ajutorul propus, îndeplinesc conştient sarcinile puse în faţa lor şi
operează corect cu conceptele pe care le posedă. În cazul corecţiei oportune,
majoritatea din ei avansează bine şi treptat se egalează.
Diagnosticul
Cu caracterul şi severitatea unei sau altei
dereglări se poate de clarificat doar la investigarea complexă a copilului de
către medicul-psihoterapeut, defectolog, psiholog, logoped. Cu toate acestea,
trebuie de ţinut cont de caracterul greşelilor la matematică, scris, de
analizat starea funcţiilor separate motorii, tempoul de activitate.
Tratamentul
Experienţa reală ne arată, că practic toţi copiii cu
formă necomplicată de reţinere temporară în dezvoltare pot deveni elevi cu o
reuşită bună la şcoală. Cu toate acestea, este foarte important, ca profesorul
şi părinţii să ştie, că dificultăţile la etapa incipientă de instruire a
copilului, practic niciodată nu sunt un rezultat al neglijenţei ori leneviei, dar
au motive obiective, ce pot fi depăşite
cu succes.
Părinţii, la rîndul lor, trebuie să înţeleagă, că
copilul lor va învăţa mai încet ca alţi copii. Dar pentru a obţine cele mai optime
rezultate, trebuie să vă adresaţi după ajutor calificat la specialişti (la pedagogul-defectolog
şi, în caz de necesitate, la medicul-psihoterapeut), să începeţi cît mai
devreme educaţia şi instruirea preconizată şi cu scop bine determinat, să
creaţi în familie condiţiile necesare, ce vor corespunde stării copilului.