De existenţa tuberculozei oamenii ştiau cu mult timp înainte de Naşterea lui Hristos. Încă în mileniul II până la era noastră în Babilon în anii domniei marelui Hammurabi a fost permis oficial divorţul cu femeile care tuşeau.
Medicul tuturor timpurilor şi popoarelor Hipocrate a descris amănunţit simptomele clasice ale tuberculozei pulmonare. Însă, el a presupus greşit sursele bolii, considerînd tuberculoza – boală ereditară, ce apare din cauza redistribuirii incorecte a mucoasei în organism. Colegul său, înţeleptul oriental Avicenna şi-a dat seama că tuberculoza se transmite de la om la om şi a remarcat, că asupra evoluţiei bolii poate influenţa mediul extern.
În vechime tuberculoza era numită ftizie, de aici şi denumirea „ftiziatrie” (din greacă „phthisis”- distrugere).
Tuberculoza— boală infecţioasă, cauzată de mycobacteria tuberculozei (Mycobacterium tuberculosis, altă denumire – bacilul Koch) şi care se caracterizează prin formarea unui sau mai multor focare de inflamaţie în diverse organe, dar cel mai frecvent în ţesutul pulmonar.
Natura infecţioasă a tuberculozei a fost dovedită de germanul Robert Koch în anul 1882. Anume el a descoperit mycobacteria, ce cauzează boala.
Spre deosebire de alţi microbi, mycobacteria tuberculozei este extrem de rezistentă: se simte perfect şi în sol, şi în zăpadă, este rezistentă la acţiunea spirtului şi acizilor. Ea poate dispărea sub acţiunea îndelungată a razelor solare directe, temperaturilor înalte şi substanţelor cu conţinut de clor.
Nu toate mycobacteriile tuberculozei sunt identice după capacitatea de a provoca boala. Practic noi toţi în copilărie sau adolescenţă „primim” mycobacterii, dar aceasta nu duce la dezvoltarea tuberculozei. Din contra, bacilii „slabi”, incapabili să suscite boala, stimulează permanent imunitatea noastră împotriva tuberculozei. În scopul imunizării în organism se injectează special mycobacterii, cunoscute sub denumirea BCG, sau bacilii Calmette-Guerin (BCG, bacillo de Calmette-Guerin, după numele savanţilor ce i-au descoperit).
Infectarea cu bacterii „agresive” de regulă se produce de la un bolnav cu formă activă de tuberculoză, care, vorbind, strănutînd sau tuşind, răspîndeşte în jurul său un număr mare de bacili Koch. Mai rar infectarea are loc din cauza consumului în alimentaţie a produselor lactate de la animale bolnave de tuberculoză.
În acelaşi timp, la dezvoltarea bolii contribuie următorii factori:
- condiţiile sociale şi ecologice de viaţă nefavorabile;
- alimentaţia incorectă;
- alcoolismul, fumatul şi alte narcomanii (duc la scăderea imunităţii);
- stresurile;
- prezenţa bolilor asociate (diabetului, bolii ulceroase a stomacului sau duodenului, afecţiunilor pulmonare).
Bacilul Koch pătrunde în organismul uman şi duce la schimbarea stării sistemului imunitar. În plămîni şi ganglionii limfatici se formează focare mici de inflamaţie. Fapt ce reprezintă – aşa-numita tuberculoză primară. Cu timpul aceste focare se vindecă, se calcifică sau se cicatrizează. Însă, bacteriile din interiorul acestora nu întotdeauna mor, adesea ele trec în stare „somnolentă”.
În condiţii favorabile mycobacteriile „se trezesc”, cauzează inflamaţia repetată, topesc capsula protectoare din jurul focarului învechit şi ies din el. În cazul formei active de tuberculoză bacilul Koch se înmulţeşte rapid în plămînii bolnavului şi se hrăneşte din ţesuturile umane, distrugînd plămînii şi intoxicînd organismul omului cu produsele activităţii sale vitale. Împreună cu sîngele şi limfa se poate răspîndi în tot organismul. Astfel apare tuberculoza secundară. Uneori acelaşi lucru se întîmplă în cazul infectării repetate din exterior.
Tuberculoza poate afecta diferite organe şi ţesuturi umane: ochi, oase, piele, sistemul urinar, intestinele, meningele şi etc. În aşa caz tuberculoza este numită extrapulmonară, dar cel mai des (83-88%) se întîlneşte tuberculoza pulmonară.
Tratamentul tuberculozei pulmonare
Medicul indică o investigare pentru confirmarea diagnosticului de tuberculoză (de exemplu, radiografia organelor cutiei toracice, probe cutanate şi analiza sputei). La confirmarea diagnosticului medicul spitalizează bolnavul pentru tratamentul bolii şi profilaxia complicaţiilor posibile, precum şi pentru izolarea bolnavului în timpul perioadei în care pacientul este o sursă de infecţie. Preparatele antituberculoase prescrise urmează a fi administrate zilnic timp de şase luni.
Măsurile profilactice
- Vaccinarea BCGimediat după naştere.
- O doză suplimentară de vaccină poate fi injectată la vîrsta de 12 sau 16 ani.
Imunizarea maturilor, ce se află în contact apropiat cu bolnavii cu formă activă de tuberculoză.