Artrita psoriazică —
boală cronică cu afectarea progresivă preponderent a articulaţiilor periferice,
ce se dezvoltă pe fundalul psoriazisului, iar într-un şir de cazuri precede dezvoltarea
manifestărilor cutanate ale psoriazisului.
Cauzele ARTRITEI PSORIAZICE
Artrita
psoriazică se întîlneşte la 7% din bolnavii de psoriazis. În dezvoltarea
psoriazisului este demonstrată importanţa predispunerii familiale. Factorii ce
provoacă dezvoltarea artritei psoriazice – suportarea unei infecţii
viro-bacteriene, situaţiile de stres.
Simptomele ARTRITEI PSORIAZICE
În
majoritatea cazurilor se dezvoltă umflarea treptată, persistentă deseori a
articulaţiilor distale, proximale interfalangiene, metacarpofalangiene a unui
sau mai multor degete la o mînă sau talpă, cu dezvoltarea edemului întregului
deget după tipul „degete-crenvurşti”, cu implicarea ulterioară în proces a
altor articulaţii – articulaţia genunchiului şi talocrurală, sub formă de
artrită asimetrică a unei sau mai multor articulaţii. Dureri în una din încheieturile sacroiliace în
regiunea calcaneului. În decursul mai multor ani se formează deformări ale
articulaţiilor mici ale mîinii şi tălpilor cu dezvoltarea subluxaţiilor, atrofiei
muşchilor mîinii, membrelor, pot fi afectaţi ochii şi mucoasa cavităţii bucale.
Zona de afectare
Articulaţiile
distale interfalangiene, metacarpiene şi metatarsofalangiene a mîinilor şi
tălpilor, mai des la un singur deget. Articulaţiile genunchilor şi talocrurale.
Prognostic
Afecţiunea
se poate dezvolta la orice vîrstă, printre bolnavii de artrită psoriazică se
remarcă doar o prevalenţă nesemnificativă a femeilor. Adesea boala se dezvoltă
treptat şi decurge uşor, caracterizându-se prin agravări episodice şi prin
tendinţa faţă de remisiunile neaşteptate. Însă, într-un şir de cazuri,
începutul este acut, iar evoluarea poartă un caracter agresiv şi este însoţită
de modificări destructive în articulaţii. Pronosticul afecţiunii se determină
de frecvenţa şi durata agravărilor, intensitatea gradului de activitate al
afecţiunii, de oportunitatea indicării unei terapii adecvate şi de durata
aplicării sale în practică.
Diagnosticul ARTRITEI PSORIAZICE
Evaluarea
simptomelor clinice de către medic. Prezenţa psoriazisului. Radiografia
articulaţiilor mîinii şi tălpii. Investigaţia de laborator.
Profilaxia acutizărilor
Evitarea
bolilor de răceală, stresurilor, reducerea efortului fizic asupra
articulaţiilor. Administrarea permanentă a preparatelor recomandate. Practicarea
raţională a sportului.
- Reumatismul
- Osteoartroza
- Cum se distinge artrita de artroză
- Artrita reumatoidă
- Cauzele bolii. Artrita reumatoidă juvenilă
- Boala Behterev
- Artritele reactive