Programul FIV include patru etape. Fiecare dintre ele este importantă în felul său, așa că trebuie tratate cu toată responsabilitatea, îndeplinind cu exactitate toate cerințele medicului curant.
Etapa I. Stimularea superovulației cu preparate hormonale (10-30 zile).
Etapa II. Puncția foliculilor, recoltarea ovocitelor sub anestezie generală. În același timp – soțul trebuie să obțină o proba de spermă (1zi).
Etapa III. Spermatozoizii sunt puși în contact direct cu ovocitele. Fertilizarea ovocitelor in vitro (1zi). Cultivarea embrionilor, observarea divizării și dezvoltării embrionilor (2-5 zile).
Etapa IV. Transferul embrionilor în cavitatea uterină, dacă este cazul, congelarea embrionilor rămași (1 zi).
Stimularea superovulaţiei. În timpul unui ciclu menstrual de obicei, doar un singur folicul ajunge la maturitate.Totuși, în cadrul FIV, riscul de a rămîne nefertilizat ar putea fi prea mare. Pentru a spori șansele de apariție a sarcinii după o încercare FIV, este nevoie de a obține cîteva ovocite mature. De aceea, prima etapă a FIV – este stimularea superovulației, în cadrul căreia femeii i se prescriu medicamente hormonale,care provoacă în ovarele ei maturarea simultană a mai multor foliculi. Înainte de a începe stimularea, medicul curant împreună cu pacienta, selectează varianta optimă de tratament și preparatele convenabile, care sunt prescrise conform unor scheme de tratament numite “protocoale de
stimulare”.
Responsabil pentru maturizarea foliculilor este hormonul foliculostimulant (FSH), de aceea, în cadrul stimulării superovulaţiei, se utilizează preparate care conțin FSH. Cele mai eficiente în prezent sunt considerate medicamentele recombinante. Acestea sporesc probabilitatea apariției sarcinii,
reduc costurile de tratament. Orice protocol de stimulare ales, este însoțit de o monitorizare
ultrasonoră și de analize hormonale. Riscurile hiperstimulării ovariene.
După stimularea superovulației, din foliculi se formează o mulțime de așa-zise corpuri galbene. Excesul de hormoni produs de corpurile galbene, la aproximativ 10% din femei cauzează o formă ușoară a sindromul de hiperstimulare. Simptome: greață, dureri în zona pelvină, balonare nesemnificativă.Unele paciente pot prezenta slăbiciune, reducerea cantității de urină, scăderea tensiunii arteriale. La apariția oricărui dintre aceste simptome, trebuie consultat medicul în mod obligatoriu. În cazul unei forme ușoare de hiperstimulare, este suficient de a bea mai mult lichid și de a evita stresul. În cazuri mai grave se va indica o transfuzie cu medicamente speciale. Dacă însă pacienta are spasme sau hemoragie
uterină, este necesară spitalizarea imediată.
Încă de la începutul implementării procedurilor FIV, nu încetează discuțiile cu privire la impactul acestora asupra dezvoltării tumorilor canceroase. În cele din urmă însă, savanții suedezi au reușit să respingă toate suspiciunile. În urma unui studiu amplu, s-a constatat că la femeile care au recurs la FIV, riscul de a avea unul dintre tipurile „feminine” de cancer, este cu 25% mai mic decît la femeile care au conceput în mod natural.
Puncția foliculilor. Scopul puncției este obținerea ovocitelor din foliculii ovarieni stimulați. Această
intervenție se realizează prin vagin, cel mai frecvent, cu ajutorul unui ac fin, introdus sub control ecografic. Această metodă se numește puncție transvaginală. Conținut foliculului este aspirat cu ajutorul unei seringi sau al unui aspirator special.Este foarte importantă atitudinea responsabilă cu care abordăm această procedură: în ajun trebuie să vă abțineți de la mîncare, și să nu beți lichide după
miezul nopții.De obicei, puncția se face dimineața, sub anestezie intravenoasă.
Complicații ca urmare a puncției foliculare. Deși puncția e o intervenție minim invazivă, este vorba totuși despre o operație, care ar putea implica unele complicații. Injecțiile puncției pot cauza sîngerări vaginale ușoare, iar introducerea anesteziei generale – senzație de oboseală sau somnolență.Acest lucru este normal și trece peste cîteva ore după operație.În cazuri excepționale, introducerea acului în
cavitatea abdominală poate provoca infecție sau hemoragie internă. Pacientei, suspectate că ar avea aceste complicații, se recomandă să rămînă în spital.
Cultivarea embrionilor și utilizarea in vitro pentru fertilizare ovocitelor. Recoltarea spermei. După puncție, ovocitele se plasează în laborator pentru efectuarea unei analize detaliate. Ovocitele mature sunt alese și plasate într-o soluție nutritivă special pregătită. Soțul colectează ejaculatul prin masturbare, materialul seminal va fi donat pentru fertilizarea ovocitelor. Această etapă – este una
simplă, dar poate contribui semnificativ la apariția stresului. În cazul unor dificultăți, materialul seminal poate fi colectat în prealabil, și apoi transportat pentru păstrare la temperatura optimă.
În cazurile cînd sperma a fost extrasă chirurgical din epididim sau testicul, aceasta va fi congelată
la temperatură criogenică, și apoi urmează a fi pregătită pentru utilizare.Indiferent de modul
în care a fost colectată sperma, ea este analizată și prelucrată special pentru fertilizarea ulterioară a ovocitelor. Scopul preparării spermei ejaculate este de a elimina plasma seminală și de a selecționa o populație de spermatozoizi mobili într-o eprubetă specială. Doar spermatozoizii maturi și activi sunt selectați, întrucît datorită lor se pot obține rezultate bune. Apoi urmează momentul crucial – fertilizarea ovocitului.
Procesul de fertilizare a ovocitelor.
Fertilizarea ovocitelor se realizează prin două metode: clasică, care reprezintă fertilizarea in vitro (FIV) și (ICSI), care reprezintă injectarea intracitoplasmică de spermatozoizi. În funcție de cauzele care determină sterilitatea, medicul alege metoda cea mai potrivită de fertilizare a ovocitului.
Metoda FIV este folosită dacă cauza infertilității este femeia, în timp ce calitatea spermei este
satisfăcătoare sau ușor deformată. După un timp de la puncția foliculară, ovocitele sunt puse în contact direct cu spermatozoizii într-un mediu nutritiv, care asigură menținerea vitalității. Mediul nutritiv se
păstrează timp de 4 – 20 ore, la temperatura de 37 grade. Din mulțimea de spermatozoizi doar unul va reuși să atingă și să penetreze zona pellucida care înconjoară membrana plasmatică a ovocitului și va fi capabil să realizeze fertilizarea acestuia.
Dupa aproximativ 18-20 ore, se determină dacă a avut loc fecundarea ovocitelor. Ovocitul fertilizat prezintă o celulă cu 2 pronuclei, care reprezintă materialul genetic ce provine de la organismul tatălui și al mamei. La această etapă a formării embrionului, celula se numește zigot. Zigotul – deocamdată nu este un embrion, deoarece ADN-ul tatălui și al mamei încă nu s-a unit. Apoi biologul va selecta doi
sau trei zigoți, cei mai potriviți pentru a fi transferați în uter. Restulzigoților supranumerari vor fi conservaţi criogenic pentru a fi folosiți în următoarele încercări, dacă va fi necesar.
Uneori, apar diverse anomalii în cadrul fertilizării, care nu permit formarea zigoților pentru
introducerea lor în uter, și nici pentru depozitarea la temperatura criogenică pentru viitor.
Fecundarea ovocitului in vitro cu utilizarea procedurii ICSI. ICSI – este introducerea spermatozoidului în citoplasma ovocitului, una dintre cele mai semnificative perfecţionări în domeniu, metodă cu grad de încredere ridicat, care a fost efectuată pentru prima dată în anul 1992. Această procedură se realizează la formele severe de infertilitate masculină.
Cu ajutorul tehnicii ICSI, un singur spermatozoid este injectat direct în ovocit cu o pipetă foarte
fină din sticlă. Primele etape ale procedurii ICSI sunt la fel ca și la ciclul standard de FIV.Medicul prescrie femeii injecții cu medicamente hormonale, necesare pentru a stimula maturarea
foliculilor ovarieni. Spermatozoizi, proveniți din ejaculat, sau prin biopsia testiculară sau epididimului, sunt prelucrați special în mediile necesare.Spermatozoizii se pot obține și din probelecongelate de material seminal. Spermatozoizii sunt plasați într-un mediu special, după ce biologul evaluează maturitatea ovocitelor. Sunt selectați doar spermatozoizii cu morfologie normală, sunt imobilizați, aspirați prin vîrful unui ac de sticlă foarte fin și apoi injectați direct în interiorul ovocitului. Totodată ovocitul este menținut pe loc cu ajutorul unei pipete speciale de contenție.
Această procedură necesită o înaltă calificare a specialistului și prezența unui micromanipulator.O astfel de succesiune de acțiuni ale biologului, se repetă pentru fiecare ovocit ulterior obținut. Avînd în vedere că membrana ovocitului este destul de elastică, orificiul din membrană se strînge rapid, totuși aproximativ un procent din ovocite sunt deteriorate în timpul efectuării ICSI.Ovocitele sunt
examinate în dimineața următoare, pentru a observa sau infirma fertilizarea. După o perioadă de cultivare cuprinsă între două şi cinci zile, timp în care se observă diviziunea celulară și dezvoltarea
ulterioară, embrionii vor fi transferaţi în uter.
Riscurile metodei ICSI Riscul principal în utilizarea metodei ICSI – este probabilitatea transmiterii genelor defecte urmașilor. Pentru a minimaliza și a elimina acest risc, se efectuează un screening genetic special, care permite depistarea anomaliilor. ICSI este o procedură sigură pentru următorii descendenți. Părinții infertili pot fi cauza unei ”încărcături” genetice, adică acești părinți afectează
sănătatea copiilor.Diagnosticul genetic preimplantare – relevă prezența anomaliilor cromozomiale și genetice în embrion. Acest diagnostic este efectuat la stadiul în care embrionul prezintă șase blastomere.
Ecloziunea asistată (assisted hatching). Fertilizarea reușită depinde de nidarea cu succes a embrionului în mucoasa uterului. Acest lucru depinde de învelișul exterior și de calitatea embrionului.Embrionul și ovocitul este protejat de o membrană bistratificată, numită zona pellucida, care există doar în primele stadii de dezvoltare. Acest înveliș are un rol important în fertilizare. Datorită învelișului bistratificat, este facilitat procesul de fertilizare a ovocitului. Atunci cînd embrionul atinge stadiul de blastocit, acesta trebuie să străpungă acest înveliș. Numeroase studii au constatat că dacă zona pellucida este densă sau deosebit de groasă, ea îngreunează sau chiar face imposibil procesul de nidare, În aceste cazuri, zona pellucida trebuie eliminată, încurajînd, astfel, embrionul să iasă şi facilitînd intervenirea sarcinii.Această procedură se numește ecloziune (hatching). Rata de implantare mai mică
depinde de schimbările în densitatea și grosimea învelișului embrionilor
rezultați din FIV.
La embrionii de laborator, destul de des, se observă o scădere în eliminarea enzimelor necesare
pentru dizolvarea învelișului. A fost elaborată o procedură artificială similară cu ecloziunea, numită – ecloziune asistată. Ecloziunea asistată – este crestarea în învelișul embrionului la momentul potrivit a dezvoltării sale, pentru a facilita fertilizarea. Embriologul – este specialistul care efectuează această manipulare în zilele de stare optimă a endometrului, numită – fereastra de implantare. Probabilitatea sporită de a ramîne însărcinată, depinde de sincronizarea și acțiunile corecte ale embriologului.
Dezvoltarea embrionului și transferul lui. La cîteva zile după recoltarea ovocitelor, embrionii sunt plasați în uter. A doua zi embrionul are 2 – 4 celule, iar a treia zi ajunge la stadiul de 6-8 celule. Transferul embrionului în uter – este o procedură nedureroasă și sigură. Embrionii sunt plasați într-un cateter flexibil și subțire. Prindeschiderea colului uterin cu un extensor-oglindă, medicul ginecolog introduce cu grijă cateterul cu embrion în cavitatea uterină. Deseori, transferul embrionului în uter este ghidat de ecografie, în vederea direcționării mișcării cateterului în interiorul uterului, pentru a fi siguri că embrionii sunt plasați în locul potrivit. Cel mai frecvent, în uter sun plasați simultan cîțiva embrioni. Rezultatul final depinde de numărul de embrioni. Mai mulți embrioni – mai mulți copii. Înainte
de a transfera embrionii, medicul și cuplul iau decizia despre cantitatea de embrioni ce vor fi transferaţi.
Pentru a diagnostica sarcina și a afla rezultatul procedurii, este necesară efectuarea analizei de sînge a mamei, aproximativ în ziua a 12-a de la transferul embrionilor în uter. Dacă testul de sarcină este pozitiv, se recomandă efectuarea ultrasonografiei peste patru săptămîni de la transfer, pentru
verificarea dezvoltării normale a sarcinii. În general, frecvenţa instalării sarcinii după procedura ICSI nu diferă de cea standard prin FIV şi constituie 30-35%.
Risc potențial în transferul de embrioni. Transferul de embrioni – este o procedură relativ simplă,
lipsită de durere și sigură. În timp ce este introdus cateterul, încercați să vă relaxați cît mai mult posibil, nu încordați abdomenul. Încercați să adoptaţi o atitudine pozitivă. După transferul de embrioni, Dvs. vă veți afla în poziţie orizontală timp de cîteva ore.
Una din cele mai dificile probleme, cu care se confruntă pacienții și medicii în FIV – este numărul embrionilor de transferat în uter. La transferul unui număr mare de embrioni, crește riscul sarcinii multiple, care poate duce la urmări grave, atît pentru făt cît și pentru mamă.Această problemă este și mai complicată dacă embrionul divizează, obţinîndu-se astfel nașterea de gemeni monozigoti (identici).
Transferul de embrioni – este ultima etapă din ciclul de FIV, după care medicul prescrie
medicamente pentru a susține faza luteală, sporind probabilitatea de implantare. Suplimentar se pot prescrie preparate de progesteron, estrogen sau hCG.Cea mai dificilă parte a programului de FIV este
perioada de după transferul embrionilor, deoarece incertitudinea și tensiunea imensă, în așteptarea
unui răspuns despre sarcină, este chinuitoare pentru fiecare pacient. Sarcina poate fi verificată cel mai devreme la 10-14 zile de la transfer, prin măsurarea nivelului de secreţie a hormonului sarcinii hCG din sînge. Hormonul hCG este sintetizat doar de celulele embrionului.Practic, pentru toți pacienții , aceste 10-14 zile par a fi cele mai lungi din viața lor!