HPV și cancerul de col uterin: virusul tăcut care nu doare până e prea târziu

Majoritatea femeilor își urmăresc atent ciclul menstrual și orice schimbare a secrețiilor. Este un reflex sănătos — aceste semnale spun multe despre echilibrul hormonal. Există însă o veste mai puțin comodă: boala care sperie cel mai tare femeile, cancerul de col uterin, nu se anunță prin niciunul dintre aceste semne. Cel puțin nu la început.

„Orice proces oncologic, la debut, nu afectează nici structura, nici funcția organului. Nu doare, nu sângerează, nu produce nimic care să te scoată din casă”, explică dr. Ghennadii Djuromskii, medic oncoginecolog la clinica TerraMed, cu aproape trei decenii de activitate în Institutul Oncologic din Chișinău, unde a lucrat între 1994 și 2023.

Tocmai această tăcere a bolii, spune el, este motivul pentru care atât de multe cazuri ajung la medic abia în stadii avansate — nu din neglijență, ci pentru că organismul pur și simplu nu trimite semnale de alarmă la timp.

De ce evită medicul cuvântul „cancer”

„Eu întotdeauna încerc să nu spun cuvântul «cancer», pentru că însuși cuvântul, din vechime, provoacă o frică deja cronică — gata, asta e cruce, o să mori”, spune dr. Djuromskii. În discuțiile cu pacientele, preferă o formulare mai exactă și mai puțin înspăimântătoare: „Există modificări în structura celulară, care merg într-o direcție atipică.”

Nu este eufemism, ci precizie medicală. Diferența contează enorm pentru prognostic: „Dacă e depistat în stadiu incipient, în principiu, probabilitatea vindecării atinge 100%.”

Singurul cancer ginecologic a cărui cauză este cunoscută

Cancerul de col uterin ocupă un loc aparte în oncologia ginecologică: este singura localizare pentru care cauza a fost identificată cu certitudine — infecția cu virusul papiloma uman (HPV) de tip oncogen.

Această certitudine schimbă complet strategia medicală. „Profilaxia e atunci când cunoști cauza — înlături cauza, și boala ulterioară nu se dezvoltă. De regulă, majoritatea tratamentelor sunt îndreptate spre consecințe”, subliniază medicul.

Există aproximativ 100 de tipuri de HPV, dintre care doar 14–15 sunt considerate oncogene. Virusul se transmite exclusiv pe cale sexuală.

Un virus care nu dă niciun semn

Spre deosebire de herpesul genital, pe care o femeie îl poate vedea și simți, infecția cu HPV este de obicei complet tăcută. Fără durere, fără leziuni vizibile, fără niciun motiv aparent să mergi la medic.

Din acest motiv, singura cale de depistare este analiza de laborator: testul PCR, care identifică direct prezența virusului, și testul Papanicolau (citologia), care analizează celulele colului uterin. „Când se ia frotiul, nu se ia pe microbi. Se ia pe structura colului uterin. Sub microscop se determină dacă există modificări ale celulelor sau nu”, explică medicul.

Recomandarea pentru o femeie sănătoasă este simplă: control ginecologic o dată pe an și citologie o dată la trei ani. Investigațiile încep „de la momentul în care fata începe viața sexuală”.

Ce urmează dacă analiza arată o modificare

Aici intervine, de regulă, cea mai mare teamă — deși ar trebui să fie invers.

Dacă citologia arată modificări, pasul următor este testarea HPV și colposcopia: colul uterin este examinat sub o mărire de până la treizeci de ori, o procedură neinvazivă și nedureroasă, care permite observarea unor leziuni invizibile cu ochiul liber. Folosind videocolposcopia, imaginile pot fi arhivate, astfel încât aceeași zonă să fie comparată la controalele ulterioare.

Dacă se identifică leziuni suspecte, se recoltează o biopsie. În cazul confirmării unei displazii — starea precanceroasă a colului uterin, întâlnită mai ales între 30 și 40 de ani — există tratament, cel mai frecvent prin metoda radiochirurgicală. Timp de un an, pacienta rămâne sub supraveghere medicală, cu controale la fiecare trei-șase luni.

Faptul că întregul parcurs — citologie, colposcopie, biopsie, tratament, monitorizare — poate fi realizat într-un singur loc nu este un simplu detaliu de confort. Într-o boală în care timpul este factorul decisiv, continuitatea îngrijirii contează la fel de mult ca fiecare investigație în parte.

Imunomodulatoarele: ce pot și ce nu pot să facă

Pentru infecția cu HPV nu există, deocamdată, un tratament antiviral specific. „Totul e lăsat pe seama propriei tale sisteme imunitare”, spune dr. Djuromskii, adăugând că șansele de autovindecare depind puternic de stilul de viață și de bolile cronice: „Dacă omul își exploatează organismul nemilos, atunci evident că imunitatea îi va slăbi considerabil.”

Despre imunomodulatoare, medicul este remarcabil de direct: „E un spectru mare de preparate. În principiu, e un demers de marketing. Trebuie să fim cinstiți: dacă cineva ia un imunomodulator, probabilitatea să scape de virus e mai mare decât dacă nu ia absolut nimic. Dar și în grupul care ia, și în cel care nu ia, totul e legat de autovindecare.”

Obiectivul real al oricărei intervenții rămâne același: „Sarcina noastră e ca acest virus să nu provoace modificări ale structurii celulare.”

Zece ani — timpul care face diferența

„Nu merge cu pași uriași, așa încât azi e virusul și mâine e cancerul”, explică medicul. „Uneori, din momentul pătrunderii virusului până la apariția celulei canceroase pot trece zece ani.” Intervalul variază în funcție de mai mulți factori, în special de sistemul imunitar al fiecărei persoane.

Tocmai acest interval lung explică de ce depistarea la timp poate opri boala înainte să înceapă cu adevărat — și de ce medicul refuză să transforme un rezultat pozitiv la HPV într-o sentință: „Prezența virusului încă nu e o sentință.” Femeia care află din timp are opțiuni. Cea care evită ani de zile controalele, nu.

Miza este cu atât mai mare cu cât cancerul de col uterin afectează frecvent femei de vârstă fertilă. „În funcție de stadiul în care depistăm procesul, uneori se pune un accent mare pe faptul că mai departe vor avea copii. Acesta e cea mai bună variantă”, spune medicul.

Din păcate, primele simptome vizibile apar de obicei prea târziu: „Orice proces oncologic, când începe, nu afectează nici structura, nici funcția organului. Când apar situații de genul durere, atunci deja cel mai des e vorba de o formă avansată.”

Vaccinarea: o fereastră de o lună care poate fi închisă din timp

Când o persoană nevaccinată intră în contact cu virusul, organismul are nevoie de timp pentru a produce anticorpi. „De la momentul pătrunderii până la momentul răspunsului trece minimum o lună. În această perioadă, virusul poate provoca modificări în celulă”, atrage atenția medicul.

Vaccinarea elimină practic această vulnerabilitate: anticorpii sunt deja prezenți în organism, astfel încât reacția de apărare este imediată.

În Republica Moldova este disponibil vaccinul Cervarix, care acoperă tipurile 16 și 18 de HPV — cele mai frecvent implicate în apariția cancerului de col uterin. Nu este un vaccin universal; pentru celelalte tulpini oferă doar o protecție încrucișată parțială. „Noi întotdeauna recomandăm vaccinarea”, subliniază dr. Djuromskii.

Important de reținut: vaccinarea nu înlocuiește restul măsurilor de prevenție. Citologia rămâne necesară. Controlul ginecologic anual rămâne necesar. Vaccinul se adaugă schemei de protecție, nu o suplinește.

Ce spune experiența de aproape 30 de ani

Întrebat despre schimbările observate de-a lungul carierei, dr. Djuromskii identifică trei tendințe îngrijorătoare. Prima ține de informație: „Există mult mai multă decât înainte, dar mi se pare că neștiința e prezentă în mai mare măsură decât atunci când nu exista această accesibilitate. Accesul nu înseamnă înțelegere.”

A doua privește relația dintre generații: cultura medicală, spune el, se formează întâi de toate în familie — și acolo se pierde tot mai des, pe măsură ce distanța dintre părinți și copii crește.

A treia ține de ritmul vieții moderne: natalitatea a scăzut, prioritățile s-au schimbat, iar mulți oameni ajung să creadă că tinerețea și sănătatea sunt garantate pe termen nelimitat. „Vârful fizic și emoțional îl atingem la 20–25 de ani, după care funcțiile noastre tind spre zero. A te simți tânăr și a fi tânăr sunt două lucruri diferite.”

Concluzie: ce trebuie să rețină fiecare femeie

Cancerul de col uterin rămâne una dintre puținele forme de cancer pe care medicina o poate preveni aproape complet — nu pentru că ar fi mai puțin gravă, ci pentru că este singura pentru care cauza este cunoscută cu precizie. Testul Papanicolau anual sau la fiecare trei ani, vizita anuală la ginecolog și vaccinarea, acolo unde este indicată, formează împreună o strategie clară de protecție.

Dacă simptomele apar, de regulă boala este deja avansată — de aceea controalele regulate contează mai mult decât orice semn de alarmă pe care corpul l-ar putea trimite. Nu este vorba despre frică, ci despre a lua din timp o decizie simplă: a merge la control chiar și atunci când nimic nu doare.