loading

Steatohepatitele nonalcoolice

Steatohepatita nonalcoolică– este acumularea escesivă de grăsimi în ficat, care este însoţită de procese inflamatorii în el şi nu are nimic comun cu consumul de alcool.

Boala se diagnostichează cel mai frecvent la femeile de vîrstă medie cu un nivel înalt de glucoză, lipide şi masa corpului ridicată.

În ciuda evoluţiei, deseori asimptomatice a bolii, mai devreme sau mai tîrziu, dacă factorii de risc nu vor fi excluşi din timp şi dacă nu vor fi luate măsurile necesare, steatohepatita „inofensivă” va duce la ciroză hepatică sau insuficienţă hepatică. Iar în cazul evoluţiei de acest gen a evenimentelor, pronosticurile în genere încetează a fi favorabile.

Pînă nu demult steatohepatita nonalcoolică nu era distinsă ca afecţiune individuală, însă actualmente în toată lumea ea a fost recunoscută ca boală cronică a ficatului, ale cărei manifestări de bază sunt distrofia lipidică şi lobulară sau hepatita portală.

Diagnosticul steatohepatitei nonalcoolice

Destul de rar, boala poate fi însoţită de aşa simptome precum disconfortul în cavitatea abdominală, dureri în partea stîngă a toracelui, indispoziţie, slăbiciune generală. Însă, în majoritatea cazurilor, manifestările specifice lipsesc, ceea ce complică diagnosticarea. Un indiciu obiectiv al steatohepatitei nonalcoolice este doar mărirea ficatului.

Prezenţa bolii poate fi determinată cu ajutorul investigaţiei biochimice a sîngelui, USG, precum şi cu ajutorul biopsiei hepatice. Diagnosticul este orientat întotdeauna asupra excluderii factorului alcoolic, precum şi a prezenţei în sînge a viruşilor hepatitei B şi C.

Tratamentul steatohepatitei nonalcoolice la clinica «TerraMed»

Principiul de bază în tratamentul bolii se rezumă la înlăturarea factorilor potenţiali de risc, care pot cauza complicaţii. După stabilirea cauzelor dezvoltării steatohepatitei nonalcoolice, specialiştii clinicii vor recomanda, de exemplu, să încetaţi administrarea anumitor medicamente, vă vor prescrie o dietă pentru scăderea greutăţii corpului, vor indica o schemă de tratament pentru hiperglicemie sau hiperlipidemie.

După necesitate la clinica«TerraMed»în limitele unui tratament complex se realizează astfel de măsuri, precum:

Tratamentul steatohepatitei, în opinia specialiştilor, necesită renunţarea la fumat şi alcool precum şi, de exemplu, tratamentul estrasistoliei ventriculare. Mai mult ca atît, este important să aveţi grijă de crearea unei atmosfere psihoemoţionale favorabile, care să
contribuie la normalizarea sistemelor activităţii vitale.

Practica tratamentului acestei boli la clinica  «TerraMed»arată, că scăderea greutăţii, corecţia nivelului de colesterină, triglicerină şi a zahărului din sînge sub supravegherea medicilor noştri este capabilă să ducă în majoritatea cazurilor la normalizarea stării pacienţilor. Din acest motiv, pronosticurile în cazul diagnosticării steatohepatitei nonalcoolice – desigur, în cazul adresării la timp – sunt mereu favorabile.