Gestoza (toxicoza tardivă în timpul sarcinii sarcină)
Cuvântul „toxicoză” a fost auzit în repetate rânduri de fiecare femeie, care a născut
chiar şi un singur copil.
Complicaţia sarcinii, numită de-a lungul multor ani toxicoză tardivă, din anul 1996 a
fost redenumită prin termenul „gestoză”. Această stare este caracterizată de o dereglare profundă a funcţiei organelor şi sistemelor de importanţă vitală.
Gestozele după regulă se împart în „pure” şi „asociate”. La cele „pure” se referă gestozele ce apar la femeile însărcinate, care nu au suportat anterior nici un fel de afecţiuni. Dar mai frecvent se observă gestozele asociate, care se dezvoltă pe fundalul unei afecţiuni anterioare. Cel mai nefavorabil decurge gestoza la femeile gravide cu boală hipertonică, afecţiuni ale rinichilor (glomerulonefrită, pielonefrită), ale ficatului şi căilor biliare (stare suportată după o hepatită timpurie, dereglarea activităţii motorii a căilor biliare), patologia organelor endocrine (a glandei tiroide, pancreasului, glandelor suprarenale), dereglarea schimbului de lipide.
Cauzele
În prezent sunt considerate actuale câteva teorii:
- Teoria corticoviscerală examinează gestoza ca o nevroză specifică gravidelor cu dereglarea corelaţiilor fiziologice dintre cortex şi formaţiunile subcorticale ale creierului, care aduce cu sine schimbări în lucrul sistemului vascular şi dereglarea circulaţiei sanguine.
- Potrivit susţinătorilor teoriei endocrine, dereglarea controlului sistemului vascular, alimentării cu sânge a organelor interne, a schimbului de substanţe în organe şi ţesuturi se produce în urma modificării funcţiei organelor endocrine, producătoare de substanţe biologic active, ce reglează tonusul vascular, fluiditatea şi coagulabilitatea sîngelui.
- Adepţii teoriei imunologice presupun că schimbările în vase, organe şi ţesuturi, caracteristice gestozei, apar în legătură cu reacţia neadecvată a sistemului imunitar al mamei la anumiţi antigeni din ţesuturile fătului, care nu se remarcă în cazul decurgerii unei sarcini normale.
- Promovarea teoriei genetice este fundamentată pe mărirea frecvenţei gestozelor confirmată statistic la acele gravide ale căror mame au suferit de gestoză în perioada sarcinii. Nu este respinsă nici existenţa „genelor de preeclampsie”.
- Principiile teoriei placentare sunt bazate pe faptul că, în gestoze lipsesc modificările caracteristice unei sarcini fiziologice în vasele uterului, care alimentează placenta. În consecinţă se elimină substanţe active, care duc la dereglarea funcţionării normale a întregului sistem vascular din organismul mamei.
Actualmente majoritatea cercetătorilor au ajuns la concluzia că nu există un mecanism unic de dezvoltare a gestozelor, dar se observă acţiunile combinate a diferitor factori, în cele din urmă care duc la dereglarea funcţiei organelor interne.
Simptomele
Baza lor o constituie spasmul tuturor vaselor sanguine, micşorarea volumului sîngelui circulant, modificarea coagulabilităţii şi fluidităţii sîngelui, dereglarea micro-circulaţiei. În afară de aceasta,în timpul gestozei are loc reducerea lucrului inimii şi micşorarea volumului sîngelui circulant. Toate acestea duc la reducerea alimentării cu sînge a ţesuturilor, cu dezvoltarea schimbărilor distrofice în interiorul lor până la distrugerea ţesuturilor. Cele mai sensibile organe la insuficienţa alimentării cu sînge sunt rinichii, ficatul şi creierul. Placenta, care constă în mare parte din vasele ce au suportat modificările caracteristice gestozei, nu face faţă funcţiei de bază, de asigurare a schimbului de oxigen şi substanţe hrănitoare între mamă şi făt, ceea ce şi devine motivul deficitului de oxigen al fătului şi al întârzierii dezvoltării sale intrauterine.
În dependenţă de simptome gestozele se împart în 4 forme:
- edemele gravidelor,
- nefropatie,
- preeclampsie,
- eclampsie.
Edemele pot fi ascunse şi vizibile. La etapa incipientă a gestozei apar anume edemele ascunse, legate de reţinerea lichidului în ţesuturi. Este foarte important de înţeles acest lucru, deoarece tendinţa de auto-tratament cu ajutorul preparatelor diuretice nu va micşora volumul edemelor, ci din contra va înrăutăţi starea generală a gravidei şi fătului.
Trebuie să ţineţi cont de faptul că nu toate edemele, remarcate în timpul sarcinii, sunt legate de gestoză. Nu vă alertaţi înainte de timp, consultaţi-vă neapărat cu medicul dumneavoastră.
Nefropatia – afecţiune a rinichilor – se dezvoltă după a 20-a săptămână de sarcină. Poate fi uşoară, medie şi severă. Ea se manifestă prin trei simptome de bază: edeme, hipertensiune, proteinurie.
Preeclampsia – gestoză de formă severă, ce se dezvoltă la 5% din gravide, mai des la cele ce nasc pentru prima dată. Cu toate acestea pe fundalul unei nefropatii severe (edeme, proteinurie, hipertensiune) apar semnele afectării sistemului nervos central. Femeia însărcinată mai poate acuza dureri de cap intense, localizate frontal şi occipital, scăderea acuităţii vizuale, durere la nivelul abdomenului superior, este posibilă percepţia neadecvată a lucrurilor ce se întâmplă, adică schimbări în sfera psihică. Forma severă de preeclampsie se manifestă preponderent prin perturbarea alimentării cu sînge a sistemului nervos central, în special a celulelor creierului.
Eclampsia – gestoză de cea mai severă formă, ce se exteriorizează printr-un ansamblu complicat de simptome, din care cele mai caracteristice sunt crizele de convulsie a muşchilor striaţi (scheletici) din tot corpul. În timpul crizei din cauza ridicării spontane a tensiunii arteriale poate avea loc ruperea vasului cerebral, care provoacă ictusul – hemoragia intra-craniană. De asemenea este posibilă şi desprinderea prematură a placentei, fapt ce poate condiţiona moartea fătului.
Manifestările gestozei pot fi diverse: de la o formă puţin simptomatică prelungită timp de câteva luni, care poate chiar să nu deranjeze femeia, până la o formă fulgerătoare şi fatală conform consecinţe.
Diagnosticul şi tratamentul
- analiza generală a sîngelui, cu determinarea cantităţii absolute a eritrocitelor şi trombocitelor;
- examenul biochimic al sîngelui, cu determinarea cantităţii de albumine, a concentraţiei de electroliţi, a nivelului acidului uric şi al creatininei;
- examinarea proprietăţilor coagulante şi fluide ale sîngelui.
- analiza urinei: clinică, a urinei diurne cu determinarea volumului de albumine eliminate şi analiza biochimică;
- controlul diurezei;
- o analiză corectă privind acumularea lichidului în organism poate fi primită comparând cantitatea zilnică de lichid consumat cu cantitatea lichidului eliminat şi măsurând în dinamică masa corpului;
- măsurarea tensiunii arteriale în dinamică la ambele mâini, pentru că în cazul prezenţei unui spasm vascular răspândit este posibilă o divergenţă esenţială între indicii TA din stânga şi dreapta, care la fel va dovedi gravitatea dereglărilor survenite;
- controlul masei corporale;
- examinarea fundului ocular, întrucât starea vaselor oculare este similară stării vaselor cerebrale şi a sistemului vascular al femeii în general;
- examenul ultrasonografic, inclusiv doplerometria fătului;
- consultaţia terapeutului, nefrologului, neurologului.
În ceea ce ţine de tratament, putem spune că medicina
modernă nu este în stare să trateze complet gestoza, însă în majoritatea
cazurilor este posibil controlul acestei stări. Tratamentul oportun şi corect
stimulează profilaxia formelor severe de gestoză. Auto-tratamentul este
inadmisibil, deoarece fără un tratament profesionist individual este posibilă
agravarea gestozei, ceea ce poate duce atât la înrăutăţirea stării gravidei, cât
şi a fătului.
Principiile tratamentului gestozei rezidă în următoarele:
- crearea regimului curativ-protector pentru sistemul nervos al femeii, în dependenţă de gradul afecţiunii sunt prescrise diferite preparate sedative, începând cu talpa gâştei şi valeriană, în cazul manifestărilor minime de gestoză, până la calmante cu efect puternic în caz de eclampsie;
- restabilirea medicamentoasă a funcţiei organelor de importanţă vitală;
- naştere declanşată la timp şi cu prudenţă;
În cazul gestozei susceptibile tratamentului, medicii nu stimulează declanşarea naşterii premature.
Naşterea declanşată prematur are loc în cazul ineficienţei tratamentului realizat, atât la înrăutăţirea stării gravidei, cît şi a fătului.
Tratamentul gestozei este destul de individual, însă iniţierea lui la timp este capabilă să prevină dezvoltarea complicaţiilor severe. Mai repetăm încă o dată: nu faceţi auto-tratament! Dacă medicul v-a prescris un tratament, atunci trebuie să îndepliniţi cu exactitate toate indicaţiile lui.