Operaţia cezariană
Operaţia cezariană — este o intervenţie chirurgicală care permite extragerea fătului din uterul femeii gravide prin incizia la nivelul abdomenului. Conform statisticii, fiecare a 6 – 8 femeie naşte prin cezariană.
Cuvântul „Cezar” – provine de la cuvîntul latin „caedere” ( a tăia). Se consideră că denumirea acestei operaţii are legătură directă cu însuşi Iulius Cezar. Potrivit legendei, mama viitorului impărat de la Roma a murit în timpul contracţiilor de naştere. Moaşele
speriate nu au avut altă ieşire decât să taie burta femeii cu cuţitul ascuţit, sperând în felul acesta să scape copilul. Spre marea lor fericire, operaţia a decurs cu succes şi pe lume a apărut marele monarh. Din acele vremuri, astfel de operaţii au fost denumite „operaţii cezariene”.
De altă parte, denumirea ar putea avea legătură cu faptul, că pe timpul conducerii lui Cezar a fost adoptată pentru prima dată legea, care în mod obligatoriu dispunea, ca în cazul morţii femeii gravide să fie salvat copilul: să fie efectuată incizia în regiunea abdomenului
şi a uterului şi să fie scos fătul. Prima operaţia cezariană pe o femeie gravidă vie a fost efectuată cu succes doar în anul 1500. S-a evidenţiat elveţianul Iacob Niufer, care îşi
câştiga existenţa prin castrarea mistreţilor. Atunci când soţia lui a avut complicaţii la naştere şi nu a putut fi ajutată nici de cele treisprezece moaşe ce o asistau, el a cerut permisiunea de la consiliul orăşenesc şi a efectuat el însăşi soţiei sale operaţia cezariană. Totul a decurs bine, şi soţia şi copilul au fost salvaţi.
În secolul XX, nu mai este de mirare o astfel de operaţie, ea a devenit destul de răspândită. Conform statisticii, fiecare a 6 – 8 femeie naşte prin cezariană.
În unele ţări, se practică operaţia cezariană la solicitarea femeii. Unele femei cred, că cu ajutorul acestei operaţii, vor scăpa de astfel de probleme cum ar fi durerile naşterii, creşterea în dimensiuni ale vaginului, rupturi ale perineului. Însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră această tactică nejustificată. Lucrul acesta are legătură cu faptul, că excluzînd unele probleme, femeile se confruntă cu altele, adesea mult mai serioase,
în special, tulburări neurologice la copil, o perioadă post -operatorie de lungă durată, complicaţii cu alăptarea, imposibilitatea de a naşte în continuare în mod natural…
Indicaţii pentru efectuarea operaţiei prin cezarienă
Cu toate că cezariana este o operaţia nu atât de complicată, oricum se consideră operaţie. Atunci când se efectuează intervenţia în cauză, riscul pentru sănătatea femeii este de 12 ori mai mare, decât în timpul naşterii naturale. Ca orice altă intervenţie chirurgicală, cezariana se efectuează după evaluarea în mod minuţios a tuturor argumentelor pro şi contra. Cezariana este întotdeauna efectuată din necesitate, adică, în cazul în care naşterea naturală prezintă un pericol pentru femeia gravidă sau pentru copilul ei, moaşa ginecolog acceptă efectuarea operaţiei. În afară de aceasta, pentru efectuarea operaţiei cezariene este necesar în mod obligatoriu acordul pacientei.
Decizia efectuării operaţie cezariane (planificată) se ia înainte de naştere în cazul în care femeia atestă:
- Miopie severă ;
- Formă severă de diabet ori conflict Rh.
- Pelvis îngust prin care copilul nu poate trece;
- Acutizarea herpesului genital şi riscul sporit al infectării fătului în timpul trecerii lui prin căile naşterii, gestoză severă târzie;
- Există afecţiuni severe ale uterului şi a vaginului;
- Două şi mai multe cicatrice pe uter după naşterile anterioare prin operaţii cezariene;
- În cazul poziţiei incorecte a copilului în uter (fie pe orizontală, pe o parte, fie cu capul în sus) sau în caz de placenta previa sau în caz de detaşare prematură a placentei.
- În cazul sarcinii suprapurtate.
Operaţia cezariană în procesul naşterii (în caz de urgenţă) se efectuează atunci când femeia nu este în stare să împingă singură copilul (nici chiar după ce a fost stimulata cu medicamente), ori în cazurile când sunt semne ale neajunsului de oxigen la făt.
Pentru a scoate copilul, în timpul operaţiei cezariene, medicii trebuie să facă două incizii: una prin pielea şi muşchii abdominali, iar a doua prin peretele uterului. Etapa finală a operaţiei este extragerea placentei, sutura uterului şi a abdomenului. De obicei, după cezariană, femeia poate primi permisiunea să plece acasă după 3-5-7 zile de la operaţie (în funcţie de cum a decurs operaţia, de cum se simte ea şi de condiţiile pe care le poate oferi
unitatea medicală în care a fost efectuată intervenţia chirurgicală). După încă 5-7 zile, femeia va trebui să se întoarcă la spital pentru ca medicul să examineze rana post-operatorie şi să scoată suturile.
Operaţia cezariană se efectuează cu utilizarea obligatorie a anesteziei. În dependenţă de starea gravidei şi a copilului, anesteziologul determină ce anestetic va folosi.
Argumente contra operaţieicezariene
- Disconfortul psihologic la gravidă. Multe femei suferă dacă nu au putut da naştere singure copilului.
- Senzaţiile neplăcute după anestezie: greaţă, dureri de cap.
- Imposibilitatea de a îngriji singură copilul în primele zile după naştere.
- Dificultăţi în organizarea eficientă a alăptatului.
- Dureri în abdomen, la incizie, necesitatea de a sta culcat pe parcursul a câtorva zile după naştere.
- Posibilele complicaţii după naştere, terapia obligatorie cu antibiotice.
- Posibilele urmări neurologice la copil.
- În afară de aceasta se consideră că copii ce au apărut pe lume prin cezariană, se adaptează mai complicat la condiţiile mediului exterior, deoarece chiar de la naştere li s-a făcut o favoare „uşurându-le viaţa” şi ei nu au învăţat să lupte.
Concluzia medicilor este unanimă – operaţia cezariană este justificată doar atunci, când este imposibil din anumite considerente de a naşte pe cale naturală.