Clamidioza şi sarcina
Dacă femeia nu este însărcinată, atunci prezenţa chlamydiilor în organismul ei este practic asimptomatică. Locul lor preferat de trai – colul uterin (mai exact, mucoasa canalului cervical). Anume acolo ele se situează în colonii, adică nu sunt întâlnite pe toată lungimea. De acest fapt sunt legate cazurile atât de frecvente cînd un medic recoltează frotiul bacteriologic din canalul cervical şi în el sunt depistate chlamydii, iar un alt medic peste o zi de asemenea recoltează frotiul şi a doua oară nu mai sunt depistate chlamydii. Iată de ce, însemnătatea diagnostică a frotiului la infecţia cu Chlamydia este destul de redusă – aproximativ 30%.
Simptomele
În timpul agravării procesului infecţios, femeile acuză diferite plîngeri, în dependenţă de nivelul răspîndirii a infecţiei genitale cu Chlamydia.
La detectarea chlamydiilor în colul uterin pot fi eliminări nesemnificative din vagin, însoţite de dureri sau senzaţii moderate de tensiune (tragere în partea de jos a abdomenului, ceea ce este caracteristic la acutizarea locală a procesului (în cazul formei cronice, dureri practic nu sunt deloc). Dacă infecţia se răspîndeşte mai sus (cavitatea uterină, trompele uterine), atunci durerile sunt mai pronunţate, pentru că, de exemplu, poate începe inflamarea anexelor uterului.
Acutizarea infecţiei cu Chlamydia este deosebit de periculoasă în timpul sarcinii, întrucît poate duce la complicaţii de diversă tipologie.
Complicaţii posibile:
- în perioadele iniţiale de sarcină sunt posibile avorturi spontane;
- în perioadele tardive ruperea timpurie a apei şi naşterea prematură;
- în timpul naşterii este înaltă probabilitatea infectării fătului (conjunctivite, faringite, otite şi chiar pneumonii).
Diagnosticul clamidiozei
O metodă mai informaţională este considerată analiza sîngelui la anticorpii Chlamydia (imunoglobuline).
Dacă este depistată o concentraţie nesemnificativă a acestor anticorpi, atunci merge vorba despre purtarea cronică a chlamydiilor. Dacă concentraţia este înaltă – are loc acutizarea infecţiei cu Chlamydia.
Diagnosticul „clamidioză” este justă la confirmarea acesteia prin două metode principial diferite de diagnosticare: frotiul bacteriologic (microscopie) şi testul de sînge pentru a determina anticorpii împotriva Chlamydiei (metoda biochimică). Doar atunci când titrul (concentraţia) anticorpilor este mare( înalt,crescut) şi/sau la prezenţa acuzelor specifice
acestei infecţii, este indicat un curs de tratament.
Cifrele trebuie să fie divizibile, adică mai mari sau mai mici de două ori, comparativ cu cea anterioară (IgA 1:40 şi IgG 1:80).
Dubioase şi nefaste sunt titrurile 1:5 şi mai mici. Cifrele IgG crescute denotă faptul că procesul este de formă cronică. În acest caz tratamentul este indicat în cazul prezenţei
anumitor plîngeri, sau în cazul când, până la acest moment, persoana nu a primit tratament pentru infecţia dată.
Cifrele IgA crescute, preponderent, sunt întâlnite în cazul unui proces acut (infectare iniţială) sau în cazul acutizării cronice, care necesită tratament.
Ce facem în cazul analizei pozitive?
Acestea pot fi:
- recoltarea frotiurilor pentru metoda IFD (examinarea cu ajutorul microscopului luminescent) – unde la fel pot fi rezultate „fals pozitive”,
- analiza sîngelui prin metoda PCR (în baza principiului ingineriei genetice
- studierea ADN-ului sau a fragmentelor sale) – actualmente veridicitatea acestei metode este foarte înaltă.
În căutarea unui diagnostic just, deseori, totul poate depinde fie de posibilităţile financiare ale pacienţilor, sau de echiparea insuficientă a unui anumit laborator. Cu cât mai puternice sunt forţele organismului, cu atât mai mică este probabilitatea infectării cu Chlamydia. În caz de ceva, vă paşte doar pericolul de a fi „purtător”, pentru dvs. aceasta nu este periculos (în analiza sîngelui se vor detecta doar IgG cu titruri mici).
Se consideră optimal, dacă va fi investigată concomitent toată familia (toate persoanele cointeresate, inclusiv copiii), deoarece în acest caz se poate determina, cine şi în ce stadiu se află şi se poate monitoriza eficacitatea tratamentului.
În majoritatea cazurilor excitanţii afecţiunilor de ureaplasmă şi micoplasmoză nu se manifestă în nici un mod (purtare ascunsă de bacterii) şi doar în cazul acutizării procesului provoacă complicaţii în sarcină similare cu cele ale chlamydiilor şi infectarea fătului. Din acest motiv, la examinarea femeilor, care în trecut au avut problemele susmenţionate, se recoltează frotiul şi sîngele, cel puţin pentru aceşti trei excitanţi. Apropo, cercetările au demonstrat că administrarea contraceptivelor hormonale, reduce riscul infectării cu Chlamydia, acest efect este legat de mărirea proprietăţilor mucoasei cervicale (se
micşorează penetrabilitatea ei pentru bacterii). După cum s-a menţionat mai sus, clamidioza este periculoasă pentru femeile însărcinate.
Ce să facem totuşi dacă la viitoarea mamă medicii au depistat infecţia cu Chlamydia în stadiu de acutizare?
Putem să ne imaginăm placenta sub forma unui filtru reticular, prin care nu pot trece moleculele mari (ele rămân în organismul mamei). De aceea, în tratamentul gravidei se folosesc antibiotice, inofensive pentru făt (deci acele care nu trec prin placentă). La ele se referă preparatele, a căror masă moleculară este mai mare decât „capacitatea de trecere” a capilarelor. Însă, la administrarea acestor preparate totuşi este posibilă influenţa asupra fătului. Antibioticul acţionează, mai întâi de toate, asupra organismului mamei, dar în timpul tratamentului el modifică schimbul de substanţe în organism, ceea ce la rîndul său, acţionează şi asupra metabolismului fătului.
Antibioticele sunt indicate întotdeauna în cure scurte, pentru ca consecinţele să fie minimale.