Hemocromatoza
Hemocromatoza – boală, ce se caracterizează prin dereglarea gravă a metabolismului fierului. Cu toate acestea, fierul care parvine în organismul bolnavului prin intermediul produselor alimentare, vitaminelor şi adaosurilor minerale, se absoarbe activ de către
intestin şi se acumulează în organele interne şi ţesuturi, preponderent sub formă de pigmenţi feruginoşi.
De cele mai multe ori de hemocromatoză suferă ficatul, splina, pancreasul, inima, testiculele, tegumentele. În majoritatea cazurilor poartă un caracter ereditar, însă se poate dezvolta de asemenea şi pe fundalul altor afecţiuni. Pericolul de bază, pe care îl are în sine dereglarea metabolismului fierului – probabilitatea înaltă de dezvoltare a cirozei hepatice, diabetului zaharat şi a unui şir de boli şi patologii.
Hemocromatoza primară şi secundară
Hemocromatoza înnăscută sau primară, denumită adesea ciroză hepatică, este condiţionată genetic, cu alte cuvinte, se dezvoltă în urma mutaţiei anumitor gene. Frecvenţa răspîndirii acestei boli constituie aproximativ 1 caz la 500 persoane, cu toate acestea, consecinţele absorbţiei excesive a fierului de către intestin de regulă dau de
ştire complet doar în al treilea – cincilea deceniu din viaţa pacientului. Deseori se manifestă sub formă de ciroză hepatică, însoţită de alte boli, de exemplu, artrită sau diabet zaharat.
Hemocromatoza secundară este o consecinţă a afluxului excesiv de fier în organism. În special, la dezvoltarea unei aşa boli poate aduce tratamentul sine stătător ce constă în administrarea îndelungată necontrolată a preparatelor cu conţinut de fier, consumul excesiv al alimentelor bogate în fier (de exemplu, carne roşie), transfuziile repetate
de sînge. În plus, apariţia simptomelor de hemocromatoză secundară este posibilă
în cazul anemiei hemolitice, bolilor hepatice cronice şi etc. Un grup important de risc îl constituie pacienţii ce suferă de alcoolism cronic.
Simptomele de bază
În rîndul celor mai răspîndite simptome şi manifestări ale bolii – hiperpigmentaţia specifică a pielii (tegumentele capătă o nuanţă de bronz), scăderea în greutate, micşorarea tensiunii arteriale, slăbiciune generală, apatie şi istovire, dureri abdominale, dureri articulare, reducerea atracţiei sexuale. Simptomele clinice de hemocromatoză întîlnite cel mai frecvent – ciroza hepatică, diabetul, insuficienţa cardiacă cronică, artrita, dereglarea funcţiilor testiculelor.
Diagnosticul hemocromatozei
Adesea diagnosticul hemocromatozei se bazează pe afecţiunile multiple ale organelor interne, descrise succint mai sus. Avînd în vedere faptul că boala are un caracter ereditar, diagnosticul de laborator tradiţional la astfel de pacienţi este însoţit de colectarea şi studierea detaliată a anamnezei familiale (îndeosebi în cazurile cînd boala a fost diagnosticată simultan la mai mulţi membri din familie). Într-un şir de cazuri pentru stabilirea diagnosticului şi determinarea metodelor tratamentului ulterior de hemocromatoză poate fi indicată biopsia ficatului.
Tratamentul hemocromatozei
De regulă, tratamentul hemocromatozei include în sine un complex întreg de măsuri, în care intră indicarea preparatelor ce contribuie la eliminarea fierului din organism, precum şi a unei diete curativ-profilactice, cu un indice scăzut de produse cu conţinut de
fier (se limitează carnea roşie şi subprodusele din carne, peştele, ouăle, merele, nucile, ciocolata şi etc.).
Este extrem de important de redus la minim (dar mai bine de exclus complet) consumul de alcool, care nu doar acţionează în cel mai negativ mod asupra ficatului, dar şi contribuie la absorbţia fierului în intestin. O metodă nemedicamentoasă eficientă de tratament în multe cazuri este plasmafereza.