loading

Paralizia cerebrală infantilă

Paralizia cerebrală infantilă, boală, cauzată de  afectarea creierului, ce se manifestă de obicei la o vîrstă fragedă şi se caracterizează prin disfuncţii locomotorii:
  • paralizii
  • slăbiciunea muşchilor
  • dereglarea coordonării
  • mişcări involuntare.

În cazul paraliziei cerebrale infantile (PCI) afectarea centrelor locomotorii şi a unui şir de alte centre ale creierului se reflectă asupra activităţii muşchilor membrelor, capului, gîtului sau trunchiului. Pronunţarea simptomaticii depinde de gradul răspîndirii afecţiunii creierului şi variază de la  o formă uşoară, puţin vizibilă, pînă la o formă extrem de gravă, ce duce la invaliditate completă. Se pot observa crize de epilepsie, retardul mintal, dificultăţi de percepţie şi studiu. Uneori se dereglează văzul, auzul, vorbirea, intelectul. Deşi copilul cu PCI adesea face impresia  unui copil deficient mintal, acest lucru nu întotdeauna corespunde adevărului. Boala nu se transmite prin ereditate şi nu reprezintă o cauză nemijlocită de deces, însă contribuie la reducerea longevităţii. Terapie specifică nu există.

Cauzele

Stări, similare paraliziei cerebrale, pot apărea la orice vîrstă, în urma unei boli infecţioase, ictusului sau a unui traumatism cranio-cerebral. Paralizia cerebrală infantilă de obicei este cauzată de afectarea sau traumatizarea creierului pînă la naştere, în timpul naşterii şi imediat după naştere. În multe situaţii, cauza reală rămîne necunoscută.  Printre cauzele prenatale (antenatale) se referă infecţiile din timpul sarcinii, preeclampsia (toxicoza tardivă în timpul sarcinii), incompatibilitatea mamei şi fătului după factorul Rhesus din sînge. Alte cauze, de altfel nu tocmai rare, ale PCI sunt naşterea prematură, asfixia nou-născutului şi trauma fetală la naştere. În cazul greutăţii foarte mici a nou-născutului probabilitatea bolii se măreşte considerabil. După naştere afectarea creierului este o consecinţă a traumatismului cranio-cerebral ori a unei infecţii, spre exemplu a meningitei.

Formele

Clasificarea PCI se bazează pe caracterul dereglărilor locomotorii şi răspîndirii lor. Se disting cinci tipuri de dereglări locomotorii:
  • spasticitate – creşterea tonusului muscular, a cărui intensitate se reduce la mişcări repetate;
  • atetoză – mişcări involuntare permanente;
  • rigiditate – muşchi denşi, încordaţi, ce opun rezistenţă permanentă mişcărilor pasive;
  • ataxie – dereglarea echilibrului, cu căderi frecvente;
  • tremurul (tremurarea) membrelor.
Aproximativ în 85% cazuri se observă tipul dereglărilor spastice şi atetoide. După localizarea simptomaticii se disting patru forme:
  • monoplegică (cu implicarea unui membru),
  • hemiplegică ( cu implicarea parţială sau totală a ambelor membre dintr-o singură parte a corpului)
  • diplegică (cu implicarea ambelor membre superioare, sau ambelor membre inferioare)
  • cvadriplegică (cu implicarea parţială sau totală a celor patru membre)

Tratamentul

Tratamentul PCI se desfăşoară, mai întîi de toate, prin intermediul antrenamentului funcţiilor fizice şi psihice, care permite reducerea pronunţării defectului neurologic. Pentru îmbunătăţirea funcţiei musculare se aplică fizioterapia şi terapia prin muncă. Ajutorul logopedic şi corecţia auzului contribuie la dezvoltarea vorbirii bolnavului.
Fixatoarele şi alte dispozitive ortopedice uşurează mersul şi menţinerea
echilibrului. Copiii cu retard mintal trebuie să fie instruiţi în limitele posibilităţilor lor.

Terapia îndelungată include instruirea în baza unor programe speciale, consultarea psihologică, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, un sistem flexibil de instruire profesională, organizarea odihnei şi distracţiilor. Bolnavul de PCI are nevoie de ajutor multilateral. Trebuie de susţinut tendinţa lui de a se realiza la maxim în viaţă. Un rol cheie în tratament îl au părinţii,  ce au nevoie de suport psihologic şi recomandări concrete.