Retardul mintal
Retardul mintal (RM) — este încetinirea tempoului de dezvoltare al psihicii, care se detectează mai des în momentul înscrierii la şcoală şi se exprimă prin insuficienţa bagajului general de cunoştinţe, limitarea viziunilor, imaturitatea gîndirii, predominarea intereselor de joc şi incapacitatea de a practica activitatea intelectuală.
Cauzele
- Dereglările dezvoltării constituţionale a copilului, din cauza cărora el începe, după dezvoltarea fizică şi psihică, să rămînă în urmă de semenii săi – aşa-numitul infantilism armonios.
- Diferite afecţiuni somatice (copiii slăbiţi fizic).
- Afecţiunile sistemului nervos central (copiii cu disfuncţie cerebrală minimală). La aşa copii are loc diminuarea capacităţii de muncă, memoriei şi atenţiei, apar probleme cu asimilarea abilităţilor de citire, scriere, calculare şi vorbire, se dezvoltă tulburări emoţionale şi personale.
Simptomele
Retardul mintal la copii nu poate fi detectat la naştere. De cele mai multe ori ei nu au defecte după aspectul fizic. Dar şi părinţii întotdeauna apreciază exagerat capacităţile copilului lor, uneori fără a remarca ceea ce este important – reţinerea în dezvoltare. Primele îngrijorări ale părinţilor în privinţa dezvoltării copiilor de regulă apar, atunci cînd copilul se duce la grădiniţă, şcoală şi cînd educatorii, profesorii remarcă, că el nu însuşeşte materialul de studiu. Dar şi atunci unii părinţi consideră, că cu lucrul pedagogic se poate de aşteptat, că copilul cu vîrsta se va învăţa de sine stătător să vorbească corect, să se joace, să comunice cu semenii.
Uneori copiii cu retard mintal sunt raportaţi la copiii neglijaţi din punct de vedere pedagogic, la care reţinerea în dezvoltare este precondiţionată doar de cauzele cu caracter social. Însă acest lucru este radical incorect.
În unele cazuri în prim plan va evolua reţinerea în dezvoltarea sferei emoţionale (diferite tipuri de infantilism), iar dereglările în sfera intelectuală se vor manifesta treptat. Emoţiile unor aşa copii, de parcă se află pe o treaptă de dezvoltare mai precoce şi corespund psihicii unui copil de o vîrstă mai mică: prin intensitatea şi vivacitatea reacţiilor, prevalenţa emoţiilor în comportament, intereselor de joc, sugestibilitate şi independenţă insuficientă. Aceşti copii sunt neobosiţi în joc, unde manifestă mult artistism şi imaginaţie şi în acelaşi timp se satură repede de activitatea
intelectuală. Din acest motiv, în clasa întîi de şcoală la ei apar frecvent dificultăţi,
legate atât de incapacitatea de a se supune regulilor de disciplină, cît şi legate de faptul, că în timpul lecţiilor ei preferă mai mult să se joace.
În alte cazuri, din contra, va prevala încetinirea dezvoltării sferei intelectuale. În această situaţie copilul este predispus spre timiditate, frică, groază. Acest lucru stînjeneşte formarea caracterului activ, iniţiativei, independenţei. La aceşti copii predomină interesele de joc. Ei se deprind greu cu şcoala şi colectivul de copii, însă la lecţii se comportă mult mai corect. Din acest motiv, ei ajung la medic nu din cauza încălcării disciplinei, ci din cauza dificultăţilor în procesul de studiu. Adesea astfel
de copii depăşesc foarte greu eşecurile lor şcolare.
Trebuie de înţeles clar, că copiii cu o reţinere temporară în dezvoltare, nici într-un caz nu se referă la copiii cu retard mintal, deoarece ei percep bine ajutorul propus, îndeplinesc conştient sarcinile puse în faţa lor şi operează corect cu conceptele pe care le posedă. În cazul corecţiei oportune, majoritatea din ei avansează bine şi treptat se egalează.
Diagnosticul
Cu caracterul şi severitatea unei sau altei dereglări se poate de clarificat doar la investigarea complexă a copilului de către medicul-psihoterapeut, defectolog, psiholog, logoped. Cu toate acestea, trebuie de ţinut cont de caracterul greşelilor la matematică, scris, de analizat starea funcţiilor separate motorii, tempoul de activitate.
Tratamentul
Experienţa reală ne arată, că practic toţi copiii cu formă necomplicată de reţinere temporară în dezvoltare pot deveni elevi cu o reuşită bună la şcoală. Cu toate acestea, este foarte important, ca profesorul şi părinţii să ştie, că dificultăţile la etapa incipientă de instruire a copilului, practic niciodată nu sunt un rezultat al neglijenţei ori leneviei, dar au motive obiective, ce pot fi depăşite cu succes.
Părinţii, la rîndul lor, trebuie să înţeleagă, că copilul lor va învăţa mai încet ca alţi copii. Dar pentru a obţine cele mai optime rezultate, trebuie să vă adresaţi după ajutor calificat la specialişti (la pedagogul-defectolog şi, în caz de necesitate, la medicul-psihoterapeut), să începeţi cît mai devreme educaţia şi instruirea preconizată şi cu scop bine determinat, să creaţi în familie condiţiile necesare, ce vor corespunde stării copilului.