În cazul unor tulburări mai grave de limbaj suferă nu doar pronunţarea sunetelor, dar şi abilitatea de a diferenţia sunetele la auz. În afară de aceasta este limitat vocabularul activ (folosit în vorbire) şi pasiv (cel, pe care copilul îl percepe la auz) al copilului, apar probleme cu structurarea propoziţiilor şi frazelor. Toate aceste tulburări, dacă nu sunt
corectate la timp, cauzează dificultăţi în comunicarea cu cei din jur. Ulterior ele pot duce la dezvoltarea complexării copilului, împiedicîndu-l să înveţe şi să-şi dezvăluie integral aptitudinile şi capacităţile sale fireşti. 

După gradul de severitate tulburările de limbaj pot fi împărţite în tulburări, ce nu sunt un impediment pentru a învăţa într-o şcoală obişnuită şi tulburări grave, ce necesită educaţie specială. Din tulburările grave de limbaj cel mai des se întîlneşte alalia, diferite tipuri de disartrii, unele forme de bîlbîială şi altele.

Alalia — este lipsa totală sau parţială a vorbirii la copiii cu un auz fizic bun, precondiţionată de imaturitatea sau afectarea zonelor creierului responsabile de vorbire. În cazul alaliei senzoriale copilul înţelege greu limbajul străin, cu toate
acestea, nu recunoaşte anume sunetele vorbirii: aude, că omul spune ceva, dar nu înţelege, ce anume. Aceasta se aseamănă cu faptul că noi nu înţelegem vorbitorii într-o limbă străină necunoscută pentru noi. În cazul alaliei motorii copilul nu-şi poate stăpîni limba (sunetele, cuvintele, gramatica).    

Disartria (anartria) — este dereglarea articulării, ce apare în urma afectării sistemului nervos. În caz de disartrie nu suferă articularea unor sunete aparte, ci tot limbajul. Copilul cu disartrie pronunţă sunetele neclar, spălăcit, are un glas încet, slab sau din
contra, prea rapid: ritmul respiraţiei este dereglat; limbajul îşi pierde fluenţa, tempoul vorbirii este anormal de accelerat sau prea încetinit. Deseori la copiii cu disartrie sunt dereglate mişcările mărunte ale mîinii, ele sunt stîngace din punct de vedere fizic.   

Dislalia – este dereglarea articulării diferitor sunete, o altă denumire a acestui tip de tulburare de limbaj – bîlbîiala. Tipurile de bîlbîială sunt destul de variate. Pentru desemnarea lor de regulă se folosesc denumiri greceşti ale acelor sunete din vorbire, a căror pronunţare a fost dereglată: articularea schimonosită a sunetului „r” a primit denumirea de rotacism, a sunetului „l” – lambdacism, a sunetelor siflante şi şuierătoare („s”, „z”, „ţ”, „ş”, „j”, „g”) – sigmatism (de la literele greceşti „ro”, „lambda”, „sigma”).  Dacă este dereglată pronunţarea tuturor consoanelor şi îmbinărilor cu excepţia sunetului „t”, astfel încît limbajul devine neclar cu totul, atunci se foloseşte termenul „tetism” (de la denumirea grecească a literei „t” (teta)).

Gîngăvia — este dereglarea tempoului, ritmului, fluenţei limbajului, cauzată de convulsii, spasme în diferite părţi ale aparatului vorbirii. Cu toate acestea, în limbajul
copilului se remarcă opriri forţate sau repetări ale anumitor sunete şi silabe.
Gîngăvia de cele mai multe ori apare la copiii cu vîrsta de la doi pînă la cinci ani. Este foarte important să nu scăpaţi din vedere primele simptome de gîngăvie: copilul deodată tace, refuză să vorbească. Această stare poate dura pînă la cîteva zile. În acest caz trebuie să vă adresaţi imediat la medic.   

În clasele primare la copil de asemenea se poate manifesta dislexia (alexia) – dereglarea procesului de citire ori stăpînirea acestuia în cazul afecţiunii diferitor porţiuni din scoarţa emisferei stîngi (la dreptaci). În dependenţă de faptul, ce porţiuni anume sunt afectate, se disting diferite tipuri de alexii.