loading

Tulburările urinare (retenţia urinei, urinare dificilă şi dureroasă, urinare frecventă)

Problemele urinare se diagnostichează în baza realizării unei investigaţii complexe.

Printre problemele urinare cele mai frecvente sunt incontinenţa urinară şi vezica urinară hiperactivă (necesităţile frecvente de urinare).

Incontinenţa urinară poate fi primară – legată de defectele anatomice înnăscute sau dobîndite ale aparatului obturator (sfincterelor) al vezicii biliare sau secundară– insuficienţa funcţională a sfincterelor, formarea lentă a reflexului condiţionat pentru reglarea urinării, pierderea reflexului indicat în rezultatul acţiunii factorilor nefavorabili sau la zbîrcirea vezicii urinare. Nereţinerea infantilă a urinei, care se întîlneşte mai frecvent la băieţei, este inclusă într-un grup aparte. Există o multitudine de cauze, ce aduc la probleme urinare.     

Diagnosticul problemelor urinareeste orientat asupra stabilirii motivelor şi bolilor asociate. Astfel, pierderea de  urină sau vezica urinară hiperactivă se remarcă în cazul adenomului sau cancerului de prostată, ori altor boli. Manifestările diferitor forme de nereţinere a urinei sunt extrem de variate.

Problemele îndelungate şi neglijate de nereţinere a urinei aduc la dezvoltarea problemelor psihologice şi personale, cauzează limitări colosale. Tratamentul sine-stătător, la care deseori recurg mulţi pacienţi, duce la o îmbunătăţire nesemnificativă şi cu toate acestea motivul de bază al bolii nu este înlăturat.

Investigaţia

Structura investigaţiei poate fi diversă în dependenţă de indicaţii şi bolile asociate depistate, şi de cauzele incontinenţei.

În prima etapă de investigaţie se efectuează următoarele examinări: