loading

Cancerul pulmonar

Cancerul pulmonar — grup de tumori maligne a ţesutului pulmonar, apărute din celulele ce căptuşesc bronhiile şi plămînii. Pentru aceste tumori este caracteristică creşterea rapidă şi diseminarea timpurie (formarea nodulilor canceroşi îndepărtaţi).  

Bărbaţii suferă de cancer pulmonar de 7-10 ori mai des, decît femeile, iar cazurile de îmbolnăvire se măresc proporţional vîrstei. La bărbaţi, la vîrsta de 60-69 ani nivelul de îmbolnăvire este de 60 ori mai înalt decît la cei de 30-39 ani.

În prezent cea mai înaltă mortalitate a bărbaţilor din cauza cancerului pulmonar este înregistrată în Scoţia, Ţările de Jos, Marea Britanie şi Luxemburg. După mortalitatea printre femei liderul sigur este Hong Kongul, iar Scoţia ocupă al doilea loc. Dar, cel mai bine de trăit este în Salvador, Siria, Guatemala sau Brazilia – acolo cancerul pulmonar practic nu
este deloc.

Adevăratele mecanisme de transformare a celulelor normale în canceroase încă nu au fost studiate pînă la capăt. Însă, datorită, multitudinii de cercetări ştiinţifice, a devenit clar, că există un grup întreg de substanţe chimice, care posedă capacitatea de a  provoca degenerarea malignă a celulelor. Astfel de substanţe sunt numite cancerigeni.

Factorii de risc ai cancerului pulmonar:

Celulele canceroase se divizează rapid, tumoarea începe să se mărească în dimensiuni. În lipsa tratamentului ea se extinde în organele adiacente – inimă, vasele mari, esofag, coloană vertebrală, cauzînd leziunea lor. 

Odată cu sîngele şi limfa, celulele canceroase se răspîndesc în tot organismul, formînd tumori noi (metastaze). De cele mai multe ori, metastazele se dezvoltă în nodulii limfatici, celălalt plămîn, ficat, creier, oase, glandele suprarenale şi rinichi. 

Fumătorii cu stagiu, fiţi prudenţi! Tusea permanentă, expectoraţia cu striuri de sînge, dureri în cutia toracică şi pneumoniile şi bronşitele recurente – nu sunt doar simptome neplăcute. Nu este exclus, că în plămînii dumneavoastră se dezvoltă un proces patogen grav: cancerul pulmonar.

Din păcate, majoritatea bolnavilor se adresează la medic deja în stadiile tardive de cancer pulmonar. De aceea, este foarte important să treceţi regulat examenele profilactice, să faceţi fluorografia şi să vă adresaţi la medicul-pulmonolog în legătură cu orice simptome de boli pulmonare, care persistă mai mult de 3 zile.

Diagnosticul şi tratamentul

Una din cele mai sigure metode pentru detectarea cancerului pulmonar – este radiografia plămînilor. Pentru specificarea diagnosticului se aplică bronhografia endoscopică, care permite să stabilim amplasarea tumorii şi dimensiunile ei, de asemenea se face şi biopsia –
prelevarea unei bucăţele de ţesut pentru investigaţia citologică. 

De tratamentul bolnavilor de cancer pulmonar se ocupă medicul-oncolog. Medicul alege
metoda de tratament în dependenţă de stadiul cancerului, tipul celulelor maligne, particularităţile tumorii, prezenţa metastazelor şi etc. De obicei, pentru tratarea bolii pacientului se folosesc concomitent trei metode: chirurgicală, medicamentoasă şi radioterapia.   

Tratamentul chirurgicalal cancerului pulmonar presupune rezecţia  tumorii împreună cu o parte din plămîn, la necesitate se înlătură concomitent şi nodulii limfatici lezaţi. 

Succesul tratamentului depinde de vîrsta pacientului şi de corectitudinea de selectare a terapiei. Dacă tratamentul a fost iniţiat în stadii incipiente de boală, la 45-60% pacienţi există şansa de a se vindeca complet. Dacă boala a fost depistată prea tîrziu, cînd cancerul
s-a extins şi chiar a metastazat, nu sunt nici un fel de garanţii.