loading

Neurologie pentru copii si adulti

Nu toate bolile sunt ale sistemului nervos, dar la dezvoltarea tuturor participă sistemul nervos, iar implicarea lui în procesul patologic modifică şi agravează imaginea clinică. Prin urmare, medicii multor specialităţi, stabilind diagnosticul, recomandă pacientului consult la neurolog.

Neurologia (din grec. neuron – nerv, logos – ştiinţă) este ştiinţa despre structura şi funcţiile sistemului nervos, studiind legităţile de dezvoltare a sistemelui nervos, metodele de investigaţii în funcţie de aspectul vîrstei, precum şi diferite boli neurologice la copii.

Sistemul nervos este un aparat integrator, ce percepe şi analizează stimulente interne şi externe ale mediului, care formează şi realizază reacţia de replicare a organismului. Sistemul nervos asigură interacţiunea organismului cu mediul înconjurător, adaptarea la schimbarea condiţiilor de habitat, activizînd funcţiile tiuturor organelor. Modul de funcţionare a sistemului nervos este extrem de operativ şi direcţionat perfect, inclusive sindroamele neurologice, considerate, la figurat, „pîinea” neurologiei clinice. Aici e cazul să fie menţionate cele trei întrebări clasice ale neurologiei: ce? unde? de ce? Ordinea lor nu ar trebui să fie schimbată, deoarece anume în atare succesiune noi rezolvăm problemele de diagnosticare.

Fără o mare exagerare, sistemul nervos poate fi considerat cunună a evoluţiei.

Neurologia pediatrică constituie o disciplină relativ tînără, dar ea ocupă un loc important în sistemul disciplinelor clinice. Obiectivele neurologiei pediatrice sunt studierea ontogenezei sistemului nervos al copilului, conformarea dezvoltării funcţiilor neuro-psihice la vîrstă şi  identificarea cauzelor de întîrziere sau denaturare a dezvoltării. O importanţă deosebită se acordă  studierii etiologiei, patogenezei şi clinicii bolilor sistemului nervos la copil.

În clinica TerraMed se aplică metode moderne de diagnostic (USG – diagnosticare, de laborator) şi tratament (tratamente medicamentoase moderne, fizioterapeutice, blocade paravertebrale şi de conducţie). Aveţi posibilitatea să vă adresaţi medicului neurolog din clinica noastră cu probleme de diagnostic şi tratament al bolilor vegetative, periferice şi centrale ale sistemului nervos, patologiei coloanei vertebrale, durerilor sindromatice, tulburărilor somnului şi ale dispoziţiei, maladiilor cerebrale şi măduvei spinale.

Nu amînaţi, veniţi la noi! Boala este mai uşor de prevenit, decît de tratat. Înalta calificare a specialiştilor neurologi ai clinicii «TerraMed», medici de categorie superioară, cu o experienţă vastă, vor oferi dumneavostră, copiilor şi părinţiilor dvs. ajutorul necesar, vor prescrie un  tratament corespunzător, vă vor oferi sfaturi adecvate şi supraveghere dinamică.

Specialiștii noștrii

Care este programul de lucru al Clinicii?

Clinica este deschisă de la 8:00 – 19:00. Sâmbătă: 9:00 – 14:00. Duminica: este închis.

Cum să ajungeți la clinică?

Puteți ajunge pe strada Trandafirilor cu troleibuzul nr. 4 sau microbuzele nr. 112, 184. Puteți ajunge pe strada Cuza Vodă cu autobuzul nr. 5 sau microbuzele nr. 113, 189, 166, 163, 119

Cât costă consultarea unui specialist?

Costul consultației variază între 400 și 600 de lei, în funcție de specialistul ales.

Cum să vă programați la medic?

Puteți face o programare prin telefon, sunând la registratură la numărul 022-202-373. Pentru programări la diagnosticul imagistic (CT-MRI) sunați la numărul 022-780-130.